Cititorii întreabă

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 August 2007 357
Este permisă condiționarea vânzării unui produs de cumpărarea concomitentă a altuia? (Alin Mirea,din Constanța) Consilierul juridic Carmen Dumitru precizează că, prin Legea nr. 296/2004 privind codul consumului, s-au reglementat raporturile juridice între agenții economici și consumatori, cu privire la achiziționarea de produse și servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurându-se cadrul necesar accesului la produse și servicii, informării lor complete și corecte despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării aces-tora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. l Astfel, agenții economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive. l Sunt interzise importul, fabricația, distribuția, precum și comercializarea produselor falsificate ori contrafăcute, periculoase sau care au parametrii de securitate neconformi, care pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor. l Este interzisă condiționarea vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator conditionată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs. Orice vânzare forțată este interzisă. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei