Pentru ce fapte se aplică decăderea din drepturile părintești? (Virgil D., din Mangalia)
- Publicitate -
Sancțiunea decăderii din drepturile părintești, reglementată prin art. 109 - 112 din Codul Familiei, reprezintă cea mai severă măsură de dreptul familiei - subliniază consilierul juridic Carmen Dumitru.
Motivele decăderii sunt limitativ prevăzute de art. 109 din Codul Familiei, textul fiind de strictă interpretare: punerea în primejdie a sănătății sau a dezvoltării fizice a copilului prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă ori prin abateri grave în îndeplinirea îndatoririlor de părinte.
Neajunsurile în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești trebuie să aibă o anumită gravitate și să se manifeste cu privire la persoana copilului, iar nu cu privire la bunurile acestuia.
Potrivit hotărârilor pronunțate de diverse instanțe din țară, inclusiv de instanța supremă, abandonarea copiilor, neacordarea întreținerii, lipsa de supraveghere și conduita imorală a părintelui constituie, fiecare în parte, motiv temeinic pentru decăderea din drepturile părintești.
Decăderea din drepturile părintești poate fi dispusă exclusiv prin hotărâre judecătorească, la cererea autorității tutelare. Pe reprezentanții acestei instituții trebuie să îi contactați și să le cereți sprijinul.