Pentru cititorul nostru, Lucian Valeriu (46 ani), este de neînțeles de ce în cazul a zeci de primării de orașe mai mici sau mai mari din țară, oricum mult mai mici com-parativ cu urbea noastră, s-a reluat accesarea de fonduri europene: "Am aflat chiar din presă că primăria Constanța stă cel mai rău la fonduri europene. Stau și mă întreb cine-l oprea pe domnul primar să acceseze fonduri europene pentru padocuri, dacă este total împotriva eutanasierii câi-nilor și nici nu are bani să-i ducă undeva, că pe stradă nu au ce să caute? Dar peste toate, cel mai deranjat sunt de atitudinea domnului Mazăre, care atunci când nu îi convine că este criticat - și se întâmplă din ce în ce mai des în ultimul timp, adoptă o retorică preferată de cei care suferă de mania persecuției… cică ăia de la putere îl urmăresc special, ca să ruineze zona Constanței!".
- Publicitate -
Cititorul nostru speră ca măcar pe ultima sută de metri a mandatului, edilul șef al Constanței… dacă n-o să se spetească pentru oraș, măcar să nu se mai plângă!