Colțul constănțeanului supărat

de Florica ZDRU Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014 169
Cititoarea noastră, Adela P., își amintește de gustul și mirosul unice ale pâinii de casă, pâine: "Cu care am crescut. Întâmplarea face ca părinții mei, care locuiesc la casă și au spațiu de închiriat la parter, acum vreo doi ani, să închirieze la o firmă de brutărie. Ne-am împrietenit cu brutarii, și, la un moment dat, mi-au arătat un castron plin cu un praf, care făcea pâinea mai pufoasă și mai gustoasă, un fel de E-uri. Mi-au spus că, dacă n-ar fi fost așa de scump acel praf, îl foloseau la discreție, dar și că dacă nu aveau bani să-l cumpere, clienții le reproșau că nu mai era așa de bună pâinea. Mă rog, mi-au vândut și alte ponturi, dar n-o să le spun, din bun simț. Tot de la ei am aflat că sunt unii brutari care colorează pâinea cu tot felul de substanțe… șmechere, pe care o vând ca pâine neagră, mai scump".
Pe de altă parte, după ce "a răsuflat" în spațiul public faptul că în unitățile comerciale din țara noastră se vând, de ani de zile, prea multe "imitații de pâine", unele dintre ele cu efecte nocive mai ales asupra sănătății celor mici, femeia se întreabă de ce aceste lucruri au fost ținute, până acum, sub tăcere? Și, mai ales, dacă va răspunde cineva de toate aceste nereguli, foarte grave, din punctul ei de vedere?
"Sau, dacă, măcar în ceasul al doisprezecelea, ne garantează cineva că aceste practici rușinoase și mincinoase vor dispărea din brutăriile patriei?" 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei