"Degeaba stau în al doilea oraș din țară, dacă nu reușesc, la 44 de ani, să-mi găsesc de lucru. Mă chinui de aproape doi ani să mă angajez. Mai direct, mai pe ocolite, pe unde am mai dat interviu, era limită de vârstă până în 40 de ani. Dacă și la 44 de ani ești considerat bătrân, ce să mai spun de cei peste 50 de ani? Plus că se iese la pensie la 65 de ani, dar când e să se facă restructurări, sunt eliminați cei mai în vârstă. De câte ori am fost la Forțele de muncă, n-am găsit nimic potrivit. Ce să fac, să ies în stradă și să urlu că vreau să muncesc?" - ni s-a plâns Marga-reta Valeriu, după ce a ajuns la concluzia că "poți să dai și o mie de interviuri, dacă nu ești tânăr, nu te angajează nimeni!".
- Publicitate -
Un demers util. Nimeni nu neagă dificultatea găsirii unui loc de muncă în ziua de azi, și la Constanța, și în alte localități din țară. Însă, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă ar trebui să facă un demers minim, respective să se înregistreze la Agenția locală pentru ocuparea forței de muncă, pentru a fi inclusă în baza de date și anunțată, apoi, în situația în care se ivește un post corespunzător pregătirii profesionale. Iar în dosarul de înregistrare trebuie incluse actul de identitate, de studii, adeverință medicală privind starea de sănătate.