"În loc să aibă grijă de mine, fata mea îngrijește de părinții altora, în Italia. A plecat de nevoie, ca să aibă bani de doctori și medicamente pentru mine… Iar fata mea nu e fiștecine, e ditamai profesoara, și-a tocit coatele pe băncile facultății pentru un salariu de mizerie. I-am spus să urmeze Filologia, nu Istoria, ca să mai scoată un ban pe meditații, dar ei i-a plăcut istoria. Și istoria a obligat-o să fie îngrijitoare prin alte țări" – ni s-a plâns, cu vocea sugrumată, o cititoare. Femeia, și ea cu destulă carte, și-a cerut iertare pentru tonul folosit, dar simte că a ajuns la capătul răbdării. "Poate că dacă nu aș fi văzut, zilnic, la televizor, cum ies la iveală tot felul de matrapazlâcuri, care au sărăcit această țară, nu v-aș fi deranjat. Mă doare că s-au găsit bani pentru buzunarele unor grei din această țară, iar pentru un salariu rezonabil de profesor, nu!".
- Publicitate -
Vis năruit
Din păcate, femeia a încheiat convorbirea într-un ton și mai pesimist, ținând să ne mai spună că în cazul majorității femeilor aflate în situația fiicei sale, odată ajunse în țară străină, speranța că un an-doi de muncă pe meleaguri străine sunt suficienți pentru a strânge suficienți bani se năruie. Nici nu e de mirare de ce, în aceste condiții, acel an se transformă chiar într-o viață irosită printre străini, atunci când nu practici meseria pentru care te-ai pregătit cu pasiune.
