Vineri, 05 Iunie 2026

Colțul constănțeanului supărat Cum penalizați tupeul comercianților

de Cuget Liber Vineri, 28 Octombrie 2011 585 1 min citire
"Am văzut multe la viața mea, dar nu mi-a plăcut să reclam. Totuși, cred că e de datoria mea să trag un semnal de alarmă despre ce se întâmplă în unele hipermarketuri. Una e când sunt promoții, iar omul le vede și singur, și alta e când cineva aproape că te obligă sau îți condiționează cumpărarea unor produse de altele. Dacă este piață liberă, de ce nu se face concurență loială și se permite acest fel de vânzare forțată? Vreau să reclam la București treaba asta!" (Veronica Zara).
v v v
Nu doar aderarea la spațiul comunitar, ci și tendința de diversificare a produselor și serviciilor de pe piața românească au impus armonizarea legislației românești cu prevederile UE privind regulile practicilor și serviciilor comerciale. Chiar dacă, teoretic, legislația protejează consumatorul, ale cărui exigențe sunt tot mai crescânde, practic, în nebunia actuală a inflației, de multe ori, lucrurile sunt scăpate de sub control. Tocmai de aceea este nevoie de mai multă vigilență din partea consumatorilor, care nu au voie să închidă ochii atunci când observă anumite fisuri ale actului comercial. Nu au de făcut altceva decât să sesizeze, în scris, pe bază de documente, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța. Iar dacă asta își doresc, nimeni nu le interzice să se adreseze Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, a cărei adresă este următoarea: B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București 011865, telefon 0311.18.62/0311.22.62/313.50.26, Email: [email protected].
Rețineți! Legea interzice orice gen de vânzare forțată!
Taguri
Articolul anterior Răniții din Libia vor fi tratați în România
Articolul următor Zacuscă moldovenească de ardei

Comentează știrea

dumitrescu
28 octombrie 2011
histria de nedemolat?

faptul ca bosinceanu are casete video compromitatoare cu politicieni si directori din turism este scutul antiorice?

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei