Este posibil ca după petrecerea de astăzi să te trezești palidă, cu cearcăne, iar dacă ai și consumat alcool, cu atât efectele vor fi mai vizibile. Iată câteva trucuri prin care specialiștii te pot ajuta să arăți ca și cum ai fi dormit opt ore:
- Publicitate -
l Dacă te culci fără să aplici pe față vreun produs de îngrijire, lași țesuturile să se descurce singure în fața radicalilor liberi care fac ravagii. Soluția este să aplici o cremă de noapte și două – trei picături de ser regenerant, care să hidrateze și să hrănească fața.
l Când te ridici din pat, spală-te pe față cu apă călduță, apoi cu apă rece, în mai multe reprize, iar înainte de a-i acorda tenului zece minute de odihnă, șterge-te cu un prosop absorbant. Continuă să stimulezi microcirculația cutanată, folosind un produs de îngrijire pentru luminozitate.
l Masează-ți fața cu un prosop umed și călduț pentru a deschide porii și a activa microcirculația sanguină. Fă-ți cu prosopul un gomaj, clătește cu apă călduță și aplică, la final, o loțiune fără alcool sau apă florală.
l Florile de tei sunt un remediu împotriva cearcănelor. Se prepară o infuzie din flori de tei uscate și apoi se aplică, sub formă de comprese, pe pleoape.