Căldura favorizează înmulțirea microbilor în spațiile de gătit, putând contamina alimentele. Nerespectarea igienei riguroase în bucătărie, mai ales în momentul preparării mâncărurilor, crește riscul de apariție a bolilor infecțioase și a tulburărilor digestive, avertizează specialiștii, care au și câteva sfaturi pentru prevenirea alterării alimentelor:
- Publicitate -
Curățenia se face periodic. După fiecare masă, vesela trebuie spălată cu apă caldă și cu detergent. Resturile alimentare trebuie strânse cu grijă și îndepărtate prin măturare, iar pardoselile se spală periodic. Ambalajele goale trebuie și ele aruncate pentru a nu atrage insectele. Se recomandă aerisirea zilnică și menținerea temperaturii ambietale la o valoare optimă (aproximativ 23 de grade Celsius) l Acoperirea gurilor de aerisire și a orificiilor de pătrundere a conductelor și a cablurilor cu site metalice împiedică intrarea gândacilor în casă l Dezinsecția nu înlocuiește curățarea și spălarea suprafețelor de gătit, dulapurilor și pardoselilor. Substanțele dezinfectante trebuie să nu fie toxice în concentrațiile folosite, să aibă un spectru larg de activare germicidă, să se poată îndepărta ușor prin clătire și să nu se imprime pe suprafețe.