Doamnă Livia Dogaru, eliberarea unui pașaport pentru copilul minor presupune ca solicitarea să fie însoțită de următoarele documente: certificatul de naștere al copilului (în original); documentele de identitate ale ambilor părinți, (în original); chitanțele privind achitarea taxelor de emitere a pașaportului, chitanțe care trebuie să fie obligatoriu pe numele minorului (în original).
- Publicitate -
Dacă părinții sunt divorțați sau unul dintre ei este decedat, trebuie pre-zentate, după caz, următoarele acte: buletinul (cartea de identitate) a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite (în original); hotărârea judecătorească de încredințare a minorului, definitivă și irevocabilă (în original); hotărârea judecătorească prin care instanța a suplinit acordul celuilalt părinte, definitivă și irevocabilă (în original); act de deces al părintelui, dacă e cazul (în original); procură specială sau declarație privind acordul celuilat părinte (în original); procura specială pentru persoana împuternicită (în original);
Important!
Copilul trebuie însoțit obligatoriu de ambii părinți. În caz contrar, persoana care va însoți copilul va trebui să prezinte, în funcție de situație, unele dintre actele suplimentare menționate mai sus. Pașaportul poate fi ridicat de către unul dintre părinți, pe baza buletinului de identitate și a certificatului de naștere a copilului (în original). Pașaportul simplu electronic se eliberează în termen de 14 zile, este valabil cinci ani, iar pentru minorii cu vârsta sub șase ani, termenul de valabilitate este de numai trei ani.