Medicul de gardă Cum se recunosc simptomele accidentului vascular cerebral

de Florica ZDRU Marţi, 26 August 2014 390
"Am un coleg de muncă tânăr, are abia 31 de ani și a făcut accident vascular cerebral. Colegii au sunat mai târziu la 112, nu și-au dat seama că e așa de grav, au crezut că i s-a făcut pur și simplu rău. Cum îți dai seama că o persoană tânără a făcut accident vascular? Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns, Anamaria".
v v v
Potrivit dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, pentru a ne da seama dacă persoana de lângă noi a suferit un accident vascular cerebral (AVC), ar trebui să facem următoarele lucruri: în primul rând, persoana afectată ar trebui rugată să zâmbească. Este o bună ocazie pentru a observa dacă fața nu e simetrică sau dacă buza e căzută într-o parte, acestea fiind semnele unui atac de această natură. Apoi, persoana în cauză ar trebui rugată să-și ridice ambele brațe, pentru a observa dacă nu cumva unul dintre ele rămâne mai jos. După aceea, omul trebuie rugat să spună o propoziție scurtă, pentru a observa dacă se confruntă cu dificultăți în vorbire sau nu își găsește cuvintele, alte semne ale AVC-ului.
Însă, înainte de a face testările prezentate mai sus, ar trebui să sunați imediat la 112, întrucât accidentul vascular cerebral trebuie tratat de către specialiști, chiar dacă persoanele din jur au impresia că forma nu este una dintre cele mai grave.
Alarmant! Medicul ne-a confirmat că, din păcate, din cauza unui stil de viață haotic, cu mult stres, tot mai mulți tineri suferă accident vascular cerebral. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei