Vineri, 05 Iunie 2026

Cum se stabilesc salariile

de Florica ZDRU Luni, 29 Aprilie 2013 133 1 min citire
"Cred că orice om cu puțină școală știe că în ziua de azi, spre deosebire de comunism, când nici măcar nu visai la așa ceva, înainte să te angajezi undeva, salariul se negociază. Chiar și de formă, tot se încearcă un fel de cădere la pace. Aș vrea să știu dacă este corect ca după ce ai negociat o leafă, mică, mare, cum o fi, la chenzină să te trezești că iei mai puțin și să nu poți face nimic? Văd ce e în jurul meu, dar viața e plină de greutăți, patronii au problemele lor, dar și noi le avem pe ale noastre, măcar să nu fim mințiți! Vă mulțumesc pentru înțelegere, D. Gheorghe" 
Fără doar și poate, după cum ne-a explicat Mihaela Crivea, specialistă în probleme de muncă, legal și corect este ca salariile să se stabilească prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora. Chiar și în sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, care se stabilesc prin lege, legea obligă la o fază de consultare prealabilă a organizațiilor sindicale reprezentative. 
Componentele salariului. Este bine ca fiecare să știe că în componența salariului intră venitul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar legea obligă ca salariile să se plătească înaintea oricăror altor obligații bănești ale angajatorilor. De reținut că la stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, vârstă, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială etc. 
Taguri
Articolul anterior Colțul constănțeanului supărat
Articolul următor Ce faci dacă micuțul are picioarele crăcănate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei