Veterinarul pe recepție Dihorul, ca animal de companie

de Florica ZDRU Marţi, 11 Iunie 2013 188
"Prietena cea mai bună a fetiței mele a primit cadou de la părinții ei un dihor. De atunci, nu mai avem liniște în casă, fata mea ne bate la cap să-i cumpărăm și ei un dihor. Am cam alintat-o, fiind singurul copil, dar ne e teamă să aducem în casă așa ceva. Plus că nici n-am auzit până acum că dihorul e animal de companie așa de iubit. Nu știm ce să facem! Sperăm să ne lămurească medicul veterinar. Vă mulțumesc anticipat, Aura D." 
Stimată doamnă Aura, medicul veterinar Gheorghiță Mureșanu ne-a spus că nu este cazul să vă faceți atâtea griji, întrucât, mai ales în ultimii ani, preferințele la capitolul animale de companie s-au schimbat radical. Iar dihorul, vă pare sau nu ciudat, este tot mai preferat de iubitorii de necuvântătoare. Calitățile care îl recomandă sunt îmblânzirea și dresarea destul de ușoară, practic, dihorul putând fi dresat ca și un cățel. Apoi, dihorii sunt foarte sensibili și se atașează puternic de stăpâni, cu condiția, evident, de a se bucura de suficientă atenție și răbdare din partea lor. 
De ce se dresează ușor?
Inteligența este calitatea care-i face pe dihori nu doar iubitori și drăgălași, ci și foarte ușor de dresat. Cât privește alimentația, le puteți oferi hrană specială pentru dihori. Că nu sunt… fițoși o demonstrează și faptul că, de obicei, ei stau în cușcă liniștiți, însă când stăpânul se află în apropiere, poate fi lăsat liber prin casă fără grijă, căci este pașnic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei