Există percepția că florile ar fi mai sensibile decât legumele la temperaturi foarte ridicate. Specialiștii atrag atenția că lucrurile nu stau deloc așa, dimpotrivă. Asta nu înseamnă că anumite flori nu pică în fața caniculei, însă cele mai multe, și încă extrem de frumoase și decorative, fac față cu brio mercurului ridicat din termometre.
- Publicitate -
De ce sunt legumele mult mai sensibile? Având în vedere importanța acestora în mod special în alimentația din zilele toride, este bine ca persoanele care cultivă legume să știe cum să le îngrijească. Totul, din cauză că temperaturile foarte ridicate sunt coșmarul legumelor. Solul se usucă excesiv, iar rădăcinile nu mai au cu ce să se hrănească. De aceea, pe timp de caniculă, e nevoie ca principala grijă să fie udarea corectă a plantelor, căci legumele au nevoie de apă nu doar pentru a crește, ci și pentru a produce o recoltă bogată. Dacă temperaturile sunt foarte ridicate pe o perioadă lungă de timp și nu le uzi, cu siguranță vor căpăta un gust amărui și vor deveni lemnoase. În concluzie, când este foarte cald afară, legumele trebuie udate, astfel încât solul să fie tot timpul umed.