Vineri, 05 Iunie 2026

Fetele mele dau acatiste ca să mor mai repede

de Florica ZDRU Joi, 25 Septembrie 2008 1637 3 min citire
În urmă cu aproximativ doi ani de zile, Virginia F., din Constanța, în vârstă de 74 de ani, s-a gândit că ar fi momentul să-și pună la adăpost bunurile personale, astfel încât, atunci când va fi cazul, cei doi copii ai săi să se bucure de agoniseala părinților. De comun acord cu cele două fiice s-au prezentat la un notariat din Constanța, unde au solicitat întocmirea unui contract de donație a casei de locuit către acestea, în cote egale, cu clauză de întreținere și fără posibilitatea de a vinde imobilul cât timp bătrâna este în viață. Apoi, fiecare și-a văzut de treburile sale, fără ca între mamă și fiice să aibă loc altercații pe acest subiect. Numai că, în urmă cu câteva luni, bătrâna a început să fie curtată asiduu de fete să accepte vânzarea imobilului.
"Le trebuie mulți bani ca să-și termine vila pe care amândouă au început-o de vreo trei ani la Agigea, unde și-au cumpărat mai demult un teren. Eu mă bucur foarte mult că fetele mele se înțeleg bine și că o să stea într-o casă frumoasă, dar eu nu mai am mult de trăit și nu vreau să stau pe capul lor, mai ales că am o pensie bună și mă descurc fără să le cer nici un ban.
Dar ca să dau casa îmi este foarte frică, mai ales că ele stau acum cu chirie, că și-au vândut și apartamentele lor ca să-și facă această casă, cam prea mare pentru câți bani aveau ele. Dar s-au lăcomit la multe camere și acum n-o scot la liman. Mai au nevoie de o grămadă de bani pentru materiale, ce să mai spun după aia, la mobilat și aranjat cât o să le trebuiască.
La început, am fost de acord, dar, ca să fiu cinstită, cu unul dintre gineri nu m-am înțeles niciodată ca lumea și n-aș putea să stau într-o casă cu el. După ce m-am gândit eu bine de tot le-am spus că nu mai vând. Dar ele nu țin cont de asta și mi-au venit până acum cu vreo trei clienți la ușă. Când văd că nu ne înțelegem, oamenii pleacă, iar ele tăbară pe mine și mă fac albie de porci. Săptămâna trecută au urlat amândouă la mine și mi-au spus că dau acatiste ca să mor mai repede, că sunt o mamă de doi bani și că o să mă lase să mor în casă ca un câine, dacă nu vând. Dar eu sunt hotărâtă să nu vând și pace.
O vecină care este abonată la ziarul dumneavoastră m-a sfătuit să vă întreb cum pot să le dezmoștenesc pe fetele mele, pentru care am muncit și le-am dat la școli, iar acum mă obligă să plec din casa muncită de mine și taică-su, Dumnezeu să-l odihnească. Dacă avea măcar una dintre ele acum o casă, mai zic, dar așa, ele mă trimit să stau la o soră, care și aia strâmbă din nas".
Revocați contractul pentru rele tratamente etc.
Consilierul juridic Carmen Dumitru ne-a explicat că, din păcate, situația în care vă aflați nu se poate rezolva decât dacă vă veți hotărî să cereți revocarea contractului de donație în justiție. Puteți să faceți acest lucru, mai ales că actul de donație dispune de o clauză de îngrijire pe timpul vieții, dar și de aceea ca fetele să nu poată vinde imobilul atâta vreme cât dumneavoastră sunteți în viață. Mai mult decât atât, puteți solicita revocarea acelui act de donație și pentru relele tratamente de care aveți parte.
De asemenea, mai aveți o posibilitate, să-i spunem pașnică, de rezolvare a conflictului, dacă fiicele dumneavoastră renunță de bună voie la donația respectivă. Pentru aceasta, însă, va trebui să le convingeți să meargă cu dumneavoastră la notarul care v-a perfectat contractul de donație. Ar fi de preferat această ultimă variantă, pentru că v-ar scuti de cheltuielile de judecată. Dacă mai aveți nevoie de lămuriri suplimentare, vă rugăm să ne contactați din nou.
Taguri
Articolul anterior Romanian leu keeps slipping towards 3.67 lei per euro, against regional trend
Articolul următor Medici de familie suspectați că storc asigurații de taxe ilegale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei