Întrebare: Dacă un preot are un comportament nepotrivit față de credincioși, îi putem atrage atenția sau mergem la altă biserică, deși este mult mai departe de casă? (Ionela Andrei, 26 ani)
- Publicitate -
Răspuns: "În fiecare parohie – spune scriitorul francez A. de Lamartine – este un om al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieții, care binecuvintează ori sfințește leagănul, nunta, patul morții și sicriul; pe care chiar necunoscuții îl numesc un părinte; la picioarele căruia creștinii merg și depun mărturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor și ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăție și sărăcie, care vede pe cel sărac și pe cel bogat bătând la ușa sa, rând pe rând; un om care știe toate, care are dreptul de a spune toate și al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligențelor și asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești. Acest om este preotul".
Sublimă, sfântă, înfricoșată și plină de răspunderi este înalta misiune a preoției, pentru că este slujirea lui Hristos, puterea și izvorul preoției harice.
Atunci când, din nefericire, preoții sfințiți prin hirotonie nu știu să aprindă în sufletele păstoriților căldura iubirii de Dumnezeu și flacăra luminii harului celui mântuitor, desigur, li se poate atrage atenția, dar de obicei ne este rușine.
Procedați cum vreți, însă în astfel de cazuri au de pierdut atât preotul, cât și Biserica.
Preot paroh Vasile Vasile, Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva, din Năvodari