Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Iată cum poți să obții o leafă mai bună!

de Cuget Liber Miercuri, 09 Ianuarie 2013 194 2 min citire
Aproape că nu există salariat care să nu fie de părere că merită un salariu mai mare. Problema e că și așa fiind, nu prea îndrăznește să-i ceară șefului o mărire de leafă. Dacă sunteți angajat la aceeași firmă de mai multă vreme și vreți ca munca să vă fie apreciată la adevărata valoare, specialiștii au pentru dumneavoastră câteva recomandări. Pentru a intra în acest joc însă, va trebui să aveți în vedere că nu puteți evita o discuție față în față cu angajatorul. Așadar, va fi nevoie să depășiți teama unui eventual refuz, variantă pe care trebuie s-o aveți neapărat în vedere. Pornind de la aceste premise, vă va fi mai ușor să primiți un rezultat nefavorabil. Iată sfaturile specialiștilor în Resurse Umane care vă pot face demersul mai ușor: l Cel mai bine este să vă pregătiți cu mult timp înainte discursul, punând accent pe contribuția dumneavoastră efectivă, palpabilă cum se spune, la dezvoltarea companiei l Când deschideți subiectul, în niciun caz nu puneți direct problema salariului dorit în cifre l Și, mai ales, evitați să aduceți în discuție argumente personale, de genul am multe probleme și nu-mi mai ajung banii; mărirea trebuie să fie un act de recunoaștere a valorii muncii dumneavoastră, nu unul făcut din mila companiei l Alegeți-vă cu atenție momentul în care solicitați mărirea de salariu, pentru că atmosfera trebuie să fie una prielnică și calmă l Abordați subiectul în biroul superiorului, nu la o cafea pe hol sau în alte circumstanțe nepotrivite l Nu fiți agresiv în expunerea datelor și argumentelor l Transmiteți mesajul pas cu pas, în loc să-i aruncați imediat propunerea în față l Nu este o idee bună să amenințați cu demisia pentru a primi un salariu mai mare; este posibil să obțineți și în acest fel rezultatul dorit, însă riscul asumat este prea mare și poate fi considerat neprofesionist l Dacă aveți multe realizări pe plan profesional, dar nu prea sunteți un coleg-model, așteptați-vă ca lipsa de socializare să vă reducă șansele, așa că țineți cont și de acest aspect când intrați în biroul șefului. Astfel înarmat, aveți toate șansele să vă completați veniturile.
Taguri
Articolul anterior Calendar religios
Articolul următor Cum… să lichidezi coșurile de pe față

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei