Vineri, 05 Iunie 2026

Vox populi Încurcat în ițele birocrației Totul, din cauză că nu i se eliberează adeverința care să-i certifice situația orelor suplimentare prestate în 21 ani de muncă

de Cuget Liber Joi, 13 Septembrie 2007 605 5 min citire
Gheorghe Chelaru, din Mangalia, Șos. Constanței nr. 15, a lucrat ani de zile la Șantierul Naval Mangalia. În această calitate, a solicitat eliberarea unei adeverințe din care să reiasă salariul brut realizat în urma orelor suplimentare efectuate în perioada 23.03.1977 - 24.12.1998 la UM 02029 și UM 02533/M Mangalia.
Supărat că nenumăratele lui demersuri s-au soldat cu tot atâtea eșecuri, s-a plâns redacției noastre, în speranța că va primi documentul vital pentru evaluarea cuantumului pensiei.
"Este peste puterea mea de înțelegere acest refuz. Admit că este ceva de lucru, dar asta nu înseamnă că veniturile considerabile pe care le-am obținut în urma orelor suplimentare și pentru care am plătit o groază de bani impozit și alte contribuții la stat să nu-mi fie luate în calcul la pensie. Mi se pare cel mai grosolan furt posibil, pe care nu am de gând să-l tolerez, sub nici o formă, chit că voi fi nevoit să trec la măsuri extreme. Când este vorba despre munca și banii mei, nu sunt dispus să cedez în nici un fel și cred că nimeni nu ar ceda, mai ales că toată lumea știe care este situația cu pensiile în ziua de azi.
Ca să mă lămuresc mai bine, am fost și la Casa de Pensii pentru a mi se calcula vechimea și acolo am întrebat dacă se calculează și venitul realizat din orele suplimentare. Mi s-a răspuns că se calculează pentru punctaj, dar pentru asta este necesară o adeverință de unde am lucrat, cu salariul realizat.
Or, m-am întors tot de unde am plecat. Rugămintea mea este să fiu ajutat să primesc documentul care să ateste venitul corect pe care l-am avut în perioada sus-menționată la Șantierul Naval Mangalia (fost militar), fără de care o bună parte din munca mea s-ar putea duce pe apa sâmbetei.
Sper ca în cele din urmă să obțin documentul de care am nevoie, astfel încât să nu mai fiu nevoit să bat sălile de judecată. Vă mulțumesc și sper ca vocea mea să fie ascultată cu mai multă atenție de data aceasta".
Perspectivă promițătoare
Contactată de ziarul nostru, Alexandrina Cățoiu, din cadrul Serviciului Resurse Umane al SN Mangalia a ținut să sublinieze că a preluat abia de o lună atribuțiile departamentului, dar că se va ocupa de rezolvarea acestei probleme.
Îi transmite, prin intermediul nostru, fostului angajat al unității să se prezinte, din nou, cu o cerere scrisă, la sediul SN Mangalia, Departamentul Resurse Umane, prin care să solicite eliberarea adeverinței necesare.
Două tipuri de ore suplimentare
Cristina Mutiș, purtătoarea de cuvânt a Casei Județene de Pensii, ne-a explicat că sunt două tipuri de ore suplimentare: unele pentru care salariatul și-a achitat contribuția de asigurări sociale (care se iau în calcul la evaluarea pensiei) și altele pentru care nu și-a achitat astfel de obligații (în funcție de actul normativ prin care a fost plătit).
Pentru edificare în astfel de cazuri, unitatea trebuie să elibereze o adeverință specială, la care să anexeze un tabel special, din care să reiasă corect situația de muncă a angajatului, lucru reglementat de Legea nr. 19/2000, care obligă societățile comerciale să transmită la Casa de Pensii Anexa nr. 1.1. "Declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat".
Vom reveni.

Taguri
Articolul anterior Organizația Mare Nostrum a acordat steluțe de mare pentru calitatea plajei
Articolul următor Calvarul programării la neurolog

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei