Încurajat de propriul tată La opt ani, înjură ca un "om mare"

Pe măsura creșterii, copiii descoperă nu doar ce se întâmplă în jurul lor, ci și limbajul, cu părțile lui bune, dar și cu cele rele.

Până și micuții care stâlcesc cuvintele îi uimesc pe cei mari cu înjurături și tot felul de cuvinte urâte. Când însă părinții reprezintă modelul negativ de conduită, lucrurile nu sunt în ordine. Psihologii susțin că în toate societățile, copiii îi consideră pe părinți responsabili atât de nereușitele, cât și de succesele lor. Pe de altă parte, nu poți izola copilul, cuvinte urâte aude și pe stradă, și la grădiniță, și în familie. Dacă tu, părinte, râzi ori de câte ori copilul pronunță un cuvânt nepotri-vit, nu faci decât să-l încurajezi să-l folosească și mai des. Asupra acestui aspect atrage astăzi atenția o tânără mamă, îngrijorată că limbajul fetiței sale, în vârstă de numai opt ani, a intrat într-un derapaj total, culmea, încurajată de propriul tată: "Soțul meu a încurajat-o pe aia mică să înjure ca un om mare încă de la patru ani, în lipsa mea, dar n-a recu-noscut asta niciodată. Când aveam musafiri, fetița le trântea câte una de intram în pământ. Toți râdeau, era mare haz... Acum are opt ani și cred că și un om mare ar fi invidios pe vocabularul ei. De câte ori nu-i con-vine ceva, înjură ca la ușa cortului, plus alte cuvinte obscene. Poate că aș fi înțeles dacă era băiat! Nu-mi dau seama de ce le place unor copii atât de mici să vorbească urât, că doar ca ea sunt mii? Cum pot fi dezvățați?"

Greșeala părinților

Este adevărat că un copil nu poate fi ținut sub un clopot de sticlă, riscul de a auzi cuvinte nepotrivite, fie din gura părinților, fie din a copiilor de aceeași vârstă sau mai mari existând la tot pasul. Când însă, după ce copilul a pronunțat un cuvânt obscen, părinții îl mai pun să-l repete, chiar și în fața altora, greșeala este imensă: "Vrei să-i spui și lui buni ce mi-ai spus mie dimineață? Astfel de repetări îl fac pe copil, vrând-nevrând, să-și formeze, chiar să-și perfecționeze limbajul urât, vulgar. Problema e că atunci când își dau seama de gravitatea situației și vor să schimbe lucrurile, nu prea reușesc, întrucât copilul a considerat, până atunci, că era absolut normal să folosească acele cuvinte".

Limbajul vulgar, legat de vârstă

La patru-cinci ani, acest gen de limbaj este doar o încercare de a copia comportamentul părinților și o formă de exprimare a curiozității față de cuvintele necunoscute. Anumite cuvinte urâte spuse la supărare de părinți îi vor ajuta să creadă că așa se exprimă astfel de sentimente. De aceea, când el însuși va fi supărat, va repeta cuvin-tele auzite de la părinți, chiar dacă habar n-are că ceea ce rostește este un cuvânt obscen sau o înjurătură. Ce-i de făcut? Explicați-i copilului că ceea ce tocmai a spus este un cuvânt urât, pe care nu are voie să-l mai folosească niciodată.

Lucrurile sunt mult mai complicate de la șapte-opt ani, când nu mai poate fi vorba despre neștiință sau curiozitate, întrucât copiii știu deja ce înseamnă un cuvânt obscen sau o înjurătură. În schimb, apare obișnuința, dorința de a se încadra într-un tipar, de a părea matur. O educație normală, primită într-o familie normală este suficientă pentru ca și un copil mare să-și dorească să renunțe la cuvintele interzise. Dacă nu pare dispus să accepte noile reguli, stați de vorbă cu copilul și întrebați-l de ce insistă să injure. Poate că el chiar nu cunoaște altă formă de a-și exprima supărarea, poate că încearcă să pară mai matur în ochii celor din jur sau să imite comportamentul celor mari sau al prietenilor, ca să nu fie exclus din grup.

Orice învăț are și dezvăț

Probabil că mulți părinți scapă uneori cuvinte nepotrivite. De aceea, fără a încerca să păreți mai catolic decât papa, acceptați în fața copilului că și oamenii mari greșesc, dar greșelile se pot ierta și, mai ales, corecta. Și nu în ultimul rând, copilul trebuie să înțeleagă că există și alte modalități de exprimare a furiei, iar dacă un grup de prieteni îl poate exclude dacă nu înjură, aceștia nu merită atenția nimănui.