Vineri, 05 Iunie 2026

Lăuză terorizată de tatăl bebelușului

de Florica ZDRU Vineri, 18 Aprilie 2008 624 3 min citire
Specialiștii atenționează că agitația și gălăgia sunt vătămătoare atât pentru lăuză, cât și pentru copil. Chiar dacă femeia se simte excelent în primele zile după naștere, perioada lăuziei durează, totuși, șase săptămâni, interval în care proaspăta mămică trebuie menajată, ajutată în treburile gospodărești, astfel încât să aibă timp să se odihnească. Din păcate, viața este dură și sunt destule situații în care numai despre respectarea acestor reguli nu poate fi vorba
"Am greșit că m-am încurcat cu un bărbat însurat!"
Alegându-și cuvintele cu greutate, Ioana J. (24 de ani, din Constanța), ne-a mărturisit că a avut o relație cu un bărbat însurat, a cărui nevastă l-a părăsit după ce a aflat că va avea un copil cu amanta. Apoi, s-au mutat împreună, într-un apartament închiriat, iar până la nașterea copilului, relația lor a fost foarte bună. Mai mult, a recunoscut copilul și s-a purtat ca un tată fără cusur, dar numai trei săptămâni de la venirea pe lume a bebelușului. După care a început calvarul…
"Am auzit că mai are o amantă, deși nu recunoaște nici în ruptul capului așa ceva. Nu mă ajută cu nimic la creșterea copilului, vine acasă după miezul nopții, și atunci mă ia la bătaie. Ca lăuză, vă dați seama cât sunt de obosită și slăbită. M-a luat prin surprindere comportamentul lui, avem o relație de peste patru ani de zile, și nici prin minte nu mi-a trecut că se va schimba așa de tare, într-un timp atât de scurt. Copilul poartă numele lui pentru că așa a vrut el, dar l-am pus să semneze o declarație că bebelușul va rămâne în custodia mea. Dar este un act de mână. Supărat rău pe mine, m-a lovit de câteva ori (am și certificat medico-legal) și mă amenință c-o să-mi ia copilul și o să mă distrugă. Sunt foarte stresată, și copilul este agitat și nu mai rezist la atâtea amenințări. Nu am bani pentru procese. Vă rog să-mi spuneți dacă legea mă obligă să-i permit să-și viziteze copilul și dacă trebuie să-i spun adresa nouă la care vreau să mă mut. Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere".
Legea apără interesele copilului
Înainte de toate, consilierul juridic Carmen Dumitru îți recomandă să păstrezi dovezile violenței acestui om față de tine. Totuși, indiferent de costurile financiare și de uzura morală pe care le presupune un demers în justiție, până la urmă va trebui să mergi în instanță, pentru stabilirea orelor de vizită. De asemenea, trebuie să știi că tatăl copilului, pe lângă drepturile pe care le invocă, are și obligații, iar instanța va stabili și pensia alimentară pe care o datorează copilului.
Fără a te lăsa intimidată de amenințările lui, trebuie să ai curajul să-i pui în față următoarele prevederi din Codul Familiei:
- "De câte ori se ivește vreo neînțelegere între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinți, hotărăște potrivit cu interesul copilului" (art. 99).
- "Copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînțelegere între părinți, instanța judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, ținând seama de interesele copilului" (art. 100).
- "Părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia" (art. 101).
Taguri
Articolul anterior Romania's central bank irons out real estate market indicator, governor says
Articolul următor Se încăpățânează să postească drastic, deși medicul i-a interzis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei