Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Din ciclul: "Vecinii, la un pas de scandal" "M-a mințit ca să-i semnez hârtiile, iar acum mă înjură!"

de Florica ZDRU Marţi, 31 August 2010 3033 4 min citire
"M-a mințit ca să-i semnez hârtiile, iar acum mă înjură!"
Chiar și atunci când, prin conjunctura sorții, sunt obligați să împartă un spațiu meschin, printr-o bună comunicare, vecinii ar putea depăși anumite diferende
Își acuză vecinul "tupeist" că a transformat bucătăria de vară (pentru construcția căreia și-a dat ea însăși acordul) în service auto, iar din această cauză "în curtea lui, acum, e ca la Maglavit!"
Părinții i-au inoculat ideea că ve-cinii, fie că locuiesc la bloc sau la casă, ar trebui "să se aibă ca într-o adevărată familie". De la acest deziderat susține și Ioana Ana (46 ani), că a pornit în relațiile pe care și-a dorit să le aibă cu vecinii, idee care a scutit-o, cel puțin până acum, de conflicte sau probleme cu aceștia.
Dacă explicațiile pe care le tot cere unuia dintre vecinii de care se consideră mințită grosolan nu ar fi fost, toate, fără excepție în termeni imperativi și injurioși, nu ar fi solicitat niciodată lămuriri din partea presei. Cum lucrurile se complică de la o zi la alta, femeia dorește să afle care ar fi... instanțele (anterioare celei de judecată) la care orice om aflat în situații similare poate să apeleze.
"Locuiesc la cartier de șaisprezece ani și nu am avut niciodată conflicte cu vecinii. Înainte, casele erau mai rare, dar între timp mulți proprietari și-au vândut din curți și din grădini și asta a făcut ca majoritatea locuințelor să fie foarte, foarte apropiate. Dar asta e situația, nu am eu cum s-o schimb. Cu toate astea, m-am înțeles bine cu vecinii, chiar suntem ca într-o adevărată familie și toți sperăm să îmbătrânim împreună. Cu o singură excepție: vecinul din partea stângă, după ce i-a murit soția și a rămas singur, și-a adus băiatul în casă. Nu prea ne băga în seamă, dar cel puțin nu deranja, părea la locul lui. Anul trecut, în toamnă, a venit la mine cu tatăl lui și m-a rugat să-i dau acordul să-și construiască o bucătărie de vară care urma să aibă un perete comun cu peretele de la bucătăria mea. Mi-a promis că o să folosească spațiul numai vara și doar pentru gătit. L-am crezut pe cuvânt și am semnat. După ce s-a văzut cu sacii în căruță, a uitat pentru ce mi-a cerut acordul și, chiar din primăvară și-a transformat așa-zisa bucătărie în atelier de reparat mașini și alte alea. E coadă la reparat, iar în curtea lui e ca la Maglavit. Din respect pentru tatăl lui, la început n-am făcut scandal, l-am rugat frumos să renunțe, că nu asta ne-a fost înțelegerea. Dar băiatul, un tupeist fără pereche, mă jignește în toate felurile. Sunt zile în care urlă că s-a săturat și o să demoleze atelierul, dar cine-l mai crede? La fel a început să se poarte și cu tatăl lui, pe care-l înjură de dimineața până seara. Nu mai suport toată nebunia, nu mai am pic de liniște. Sunt conștientă că nu ziarul trebuie să-mi rezolve mie chestiunile astea, însă cred că mă puteți informa cui să mă adresez ca să aflu următoarele: a) dacă vecinul și-a luat autorizație de construire - el tot spune că are un act adițional, dar nu-mi arată nici un document; b) prin reparațiile pe care le face tulbură liniștea, și alți vecini mi s-au plâns și m-au certat că i-am permis așa ceva; c) unde trebuie să reclam că mi-a adus pagube la casă pentru că s-a întins mai mult decât trebuia?".
"Femeia asta se crede în junglă?"
"Sunt eu mai slobod la gură, însă vecina asta a mea exagerează!" - ne-a spus Tudor A. (37 ani), care ne-a confirmat că, în principiu, spațiul pentru care a cerut acordul vecinei sale trebuia să fie destinat gătitului în perioada verii: "Dar vremurile sunt grele și m-am gândit că, dacă tot mă pricep, să mai repar și eu una-alta. Dar nu o fac tot timpul, când îmi pică și mie câte un client, mai rar, nu cum m-a pârât dânsa! Am grijă să nu fac gălăgie, nu e chiar așa o nenorocire! Noi stăm la cartier și, în zone din astea, e ca la țară. Mai reparăm în curte una-alta. Îi sunt recunoscător că și-a dat acordul, însă la curte, prea multă liniște n-are cum să fie. Ce, femeia asta se crede în junglă?".
Conștient că relațiile cu toți vecinii s-au deteriorat serios din această cauză, tânărul ne-a spus că are de gând să renunțe la… afacere și chiar să demoleze "atelierul".
Căile de… atac
Stimată doamnă Ana, referitor la căile pe care legea vi le pune la dispoziție pentru ca situația în care vă aflați să se schimbe în bine, acestea sunt următoarele: a) va trebui să depuneți o sesizare la Primăria Constanța, pentru ca un inspector al Direcției Corp Control să verifice la fața locului dacă vecinul dumneavoastră are sau nu autorizație pentru bucătăria despre care vorbiți; b) aplanarea conflictelor referitoare la tulburarea liniștii publice sunt de competența poliției; c) referitor la eventualele pagube pe care apreciați că imobilul dumnneavoastră le-a suferit din cauza acelei construcții, singura în măsură să rezolve diferendele de această natură este instanța de judecată.
Taguri
Articolul anterior Joey Jordison de la Slipknot, cel mai bun toboșar din ultimii 25 de ani
Articolul următor Măseaua de minte provoacă multe necazuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei