"Mama mea a murit când aveam nouă ani, iar tata s-a recăsătorit. Am doi frați vitregi și ne-am înțeles bine până în luna iulie 2012, când săracul tata a murit. După înmor-mântare, mama vitregă ne-a arătat un testament semnat de tata, îi știu semnătura, prin care el i-a lăsat toată averea ei, nouă, copiilor, nimic. Mama ne-a dat asigurări că o să se împartă totul egal la trei după ce moare ea, până atunci, să ne luăm gândul, că nu are cum să anuleze testamentul și asta e. Eu nu știu ce face ea cu copiii ei, mă interesează situația mea. Poate ea să facă ce vrea acum, că nu mai e tata? Am vrut să merg la un notar, dar a ascuns toate actele!" (S. Popa).
v v v
Urmare celor relatate de dumneavoastră, doamnă Popa, după cum ne-a explicat notarul Elena Alexandru, este vorba despre transmiterea moștenirii pe cale testamentară, în sensul că defunctul a dispus, în timpul vieții, prin testament de averea sa (moștenirea poate fi transmisă și pe cale denumită legală, în lipsa unui testament).
În cazul dumneavoastră, dar și al fraților vitregi, indiferent de testament și de conținutul acestuia, având în vedere faptul că în calitate de fiică legitimă a defunctului faceți parte din categoria moștenitorilor rezervatori, singura soluție este să introduceți o acțiune în instanță prin care să solicitați anularea testamentului, invocând că v-a fost încălcată rezerva succesorală. Potrivit legii, prima clasă de moștenitori este cea a copiilor defunctului, indife-rent dacă sunt din căsătorie sau din afara ei, inclusiv copiii înfiați au efecte depline. În concluzie, dacă mama dumneavoastră nu va avea înțelegerea necesară pentru a rezolva, prin notariat, această problemă, va trebui să vă cereți drepturile pe calea instanței.