Joi, 04 Iunie 2026

Măști pentru mâini

de Cuget Liber Vineri, 29 Martie 2013 143 2 min citire
Se poate întâmpla, adesea, ca aplicarea unei creme să nu fie suficientă pentru hidratarea mâinilor. În astfel de situații sunt binevenite tratamentele nutritive, ca un adjuvant al îngrijirii de bază. Specialiștii în cosemtică recomandă folosirea, în fiecare zi, a unei creme hidratante și aplicarea, de două ori pe săptămână, a unei măști nutritive în care mierea sau sau uleiul să fie ingredientul de bază. De asemenea, cel puțin un scrub delicat cu sare de mare, zahăr brun sau zaț de cafea aplicat săptămânal poate face adevărate minuni.
Pentru pielea uscată. Ai nevoie ingrediente cât mai hrănitoare, de aceea combinația dintre miere și ulei este ideală. Fă un amestec dintr-o linguriță de miere și o lingură de ulei de măsline, de migdale dulci sau de argan și întinde pe mâinile curate în strat gros. După aproximativ 30 de minute, îndepărtează, clătind din abundență cu apă. Tot pentru mâini foarte uscate ajută și amestecul din șase linguri de făină de ovăz, două de lapte, două de ulei de măsline și două lingurițe de miere. 
Tratament exfoliant. Masca pe bază de iaurt e bine de aplicat după treburile casnice intense. Ingredientele sunt următoarele: două linguri de iaurt natural, o lingură de miere, o linguriță de ulei de măsline sau de migdale dulci, o linguriță de făină și două linguri de zahăr brun. Mai întâi, amestecă într-un bol iaurtul, mierea, uleiul și făina, până obții o pastă. După câteva minute adaugă zahărul și amestecă ușor. Într-un alt bol, pune apă caldă și înmoaie mâinile 5-10 minute. Șterge-le bine, apoi folosește puțin din amestecul de iaurt și masează ușor până simți că zahărul se topește, pentru a face o ușoară exfoliere. Mai pune încă puțin preparat și masează. Pune apoi mixtura în strat mai gros, bagă mâinile în pungi de plastic, apoi ține-le sub un prosop încălzit în prealabil. După 10-15 minute, îndepărtează masca clătind cu apă caldă, usucă bine mâinile și aplică o cremă. 
Rețetă scrub. Preparat de două ori pe săptămână, acesta are capacitatea de a îndepărta celulele moarte. În plus, catifelează, asigură o mai bună absorbție a cremei și oferă pielii un aspect sănătos. Ai nevoie de o lingură de suc de lămâie și de una de sare de mare. Ingredientele se omogenizează bine și se masează delicat circa trei minute pe mâini. Apoi, se clătește bine, după care se aplică o cremă, de preferat pe bază de aloe vera, datorită efectelor sale miraculoase asupra pielii.
Taguri
Articolul anterior Ce gătim astăzi
Articolul următor Remedii naturiste pentru roșu în gât

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei