Mâzgălirea zidurilor, faptă penală?

de Florica ZDRU Luni, 25 Februarie 2013 160
"Suntem abonați la ziarul Cuget Liber de ani buni, am citit mai demult când ați scris despre cei care n-au nicio problemă să mâzgălească ziduri, garduri… nu iartă nimic acești oameni. Poate că sunt talen-tați, nu mă pricep la asta, dar mereu m-am întrebat că ei continuă să se desfășoare din cauză că nimeni nu-i ia la rost. Pot să dau scris, altfel n-ai cum să mâzgălești un oraș de la un capăt la altul și să nu pă-țești nimic! Nu înțeleg de ce nu răspund penal pentru câte stricăciuni aduc oamenilor!" – ni s-a plâns Diana Valeriu. Femeia este cu atât mai supărată cu cât fiul său, navigator de profesie, i-a lăsat casa în grijă, o vilă frumoasă, proaspăt renovată, plasată în centrul Constanței, ai cărei pereți sunt măzgăliți de colo până colo…
Să renunțe la vopseluri permanente!
Având în vedere amploarea fenomenului și probabil, imposibilitatea de a-l stăpâni, atâta vreme cât... se lucrează după miezul nopții, cititoarea noastră le sugerează celor care-și pun talentul la bătaie pe zidurile altora, care le produc o serie de pagube dintr-un simplu moft, măcar să nu mai folosească markere permanente sau vopseluri care nu pot fi curățate.
Legislația e blândă
Din păcate, legislația nu sancționează penal aceste fapte, cei prinși în flagrant de poliție fiind doar amendați. Pentru a fi considerată infracțiune de distrugere și, în consecință, sancționată penal, fapta ar trebui să aducă în stare de neîntrebuințare sau de degradare acel bun. Cei care-i surprind... la lucru pe așa-zișii grafferi ar trebui să anunțe imediat poliția, iar persoanele care se consideră prejudiciate au dreptul să se adreseze, pentru despăgubiri, unei instanțe civile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei