Dependența de muncă este considerată o mască, o ultimă soluție pentru a acoperi ceea ce, de fapt, ne lipsește din viață, iar persoanele care se refugiază în muncă, în realitate sunt neîncre-zătoare în forțele proprii.
- Publicitate -
De regulă, astfel de oameni sunt dependenți și de propria ima-gine, iar prin muncă susținută, vor să demonstreze că sunt persoane puternice, ambițioase să ajungă la fel ca un model din familie. Cititorul nostru, Adrian Spirov (53 ani), bănuiește că spre asta țintește și soția sa, care, în mod special în ultimii zece ani, s-a aflat într-o permanentă acțiune: "Se vede de la o poștă că nevastă-mea are ambiții să demonstreze ceva în familie, nu-mi place să intru în amănunte personale. Problema e că a ajuns la o vârstă și refuză pur și simplu odihna, iar ora ei de culcare e două noaptea. E cazul să mă îngrijorez, pentru că o văd epuizată, deși ea nu recunoaște asta? Ce crede psihologul despre asemenea oameni, cum pot fi ei ajutați s-o lase mai moale? Nu exagerez cu nimic, nevastă-mea mănâncă muncă pe pâine! Ne dă pe toți peste cap.".
Dependenți de propria imagine
Într-adevăr, stimate domnule Spirov, potrivit psihologului Alina Pandrea, dependența de muncă poate avea ca punct de plecare ambiția obsedantă de a avansa, de a obține cu orice preț ceea ce ne-a lipsit cândva din punct de vedere material, de a avea o ima-gine bună în fața apropiaților sau ambiția de a ajunge la fel ca un anume model din familie. Mai mult, unele persoane care în anii copilăriei și în adolescență au suferit de timiditate, la maturitate fac totul pentru a-și masca emotivitatea prin muncă și iar muncă, prin rezultate care să-i frapeze pe ceilalți, fie la serviciu, fie acasă, deși pentru asta trebuie să fie în acțiune și 14 ore pe zi.
Portretul robot
Pentru a înțelege mai bine situația, psihologul schițează un portret-robot al persoanei depen-dente de muncă: permanent în acțiune, urmărește mereu o agendă, nu neapărat scrisă, ci din memorie, tot timpul bifează câte o activitate, o realizare, care nu mai simte micile plăceri, chiar și cafeaua o bea în fugă. Extrem de rar își acordă un week-end pentru ea, însă nici măcar atunci nu are stare. Practic, și activitățile distractive sunt bifate într-o agendă… de lucru.
Își neglijează propriile trăiri
În cazul unor asemenea persoane se produce o ruptură între emoție și gândire, pentru ele verbul a simți neavând nicio relevanță, căci întreaga lor existență este acaparată de verbul a face.
Dacă dumneavoastră nu reușiți s-o convingeți că oboseala acumulată se cronicizează, cu urmări nefaste asupra organismului, încercați o consiliere psiho-logică.
