Vineri, 05 Iunie 2026

Nu reușește să obțină un nou carnet de muncă r Un duplicat al carnetului de muncă este completat numai după ce persoana care semnalează pierderea dă un anunț în Monitorul Oficial

de Florica ZDRU Miercuri, 17 Decembrie 2008 552 3 min citire
Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedesc vechimea în muncă, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, salariul de înca-drare și alte drepturi ce se includ în acesta. De asemenea, în carnetul de muncă se înscriu datele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Potrivit legii, carnetele de muncă se păstrează în încăperi uscate, ferite de pericol de incendiu sau inundații, în dulapuri metalice cu dispozitive de închidere etc. La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi.
Din păcate, nu rare sunt situațiile când documente atât de importante, păstrate acasă în condiții improprii, sunt… victimele unor calamități naturale, iar posesorii acestora nu reușesc prea ușor reconstituirea lor, încurcându-se printre ițele birocrației.
Într-o astfel de situație se află și Ali Iașar, din localitatea Dobromir. Pentru că nu a reușit s-o depășească pe cont propriu, ne-a cerut ajutorul, povestindu-ne că a simțit pe pielea lui că o nenorocire nu vine niciodată singură. "La ultimele inundații care au avut loc în comuna noastră ghinionul a făcut ca apele să îmi ducă la vale și carnetul de muncă, pe care îl aveam acasă. M-am chinuit cum numai eu știu ca să scot toate adeverințele de pe unde am lucrat și le-am predat la primărie, unde lucrez în prezent. Cu toate astea, nu mi s-a făcut alt carnet de muncă până acum și sunt foarte îngrijorat din cauza asta. Oare ce trebuie să mai fac, după ce am obținut toate adeverințele, ca să mi se facă un act atât de important pentru orice om care muncește?".
"Tergiversarea i se datorează!"
Potrivit legii, carnetul de muncă duplicat se întocmește în același mod ca și carnetul de muncă original, pe prima pagină a acestuia făcându-se mențiunea "duplicat". Totuși, pentru completarea lui nu este suficientă prezentarea actelor legale prin care se dovedește vechimea în muncă. Doina Matei, din cadrul Primăriei Dobromir, ne-a explicat că Ali Iașar nu a intrat încă în posesia unui astfel de document numai și numai din vina lui. Practic, deși i s-a spus că în caz de furt, pierdere sau distrugere a carnetului de muncă, se va elibera și completa celui în cauză un carnet de muncă duplicat de către ultima unitate la care acesta a lucrat sau lucrează, numai după publicarea pierderii în Monitorul Oficial, "el se tot plânge că nu i se completează un nou carnet, dar nu face nici un minim efort pentru a anunța dispariția carnetului original la Monitorul Oficial. Este adevărat că ne-a prezentat toate adeverințele de muncă, dar până când nu își va rezolva problema asta, nu avem cum să-i rezolvăm cererea. Noi avem toată disponibilitatea să-l ajutăm pentru că este obligația noastră s-o facem, numai că greutățile și le face cu mâna lui, cum se spune. Sperăm ca în cele din urmă să înțeleagă că trebuie să facă acest efort, pentru a intra în legalitate cu situația lui de muncă".
v v v
Cu această ocazie, îi transmitem și altui cititor al nostru Sandu Voinea, din Ovidiu, că la încetarea raporturilor de muncă dintr-o unitate, în cazul în care nu se cunoaște noul loc de muncă al titularului, carnetele care nu au fost ridicate se predau, cu proces-verbal, la arhiva unității, cu termen de păstrare permanent.
Taguri
Articolul anterior Epilarea definitivă trebuie însoțită și de un tratament endocrinologic
Articolul următor Barele din colivia perușilor – din lemn moale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei