"Sunt foarte supărată că legile din țara asta sunt pentru unii mumă, iar pentru alții, ciumă. Altfel nu se explică de ce unii absolvenți de facultate au dreptul la șomaj, iar alții nu. Fiica mea, de exemplu, a vrut să muncească, a căutat peste tot, dar nu a reușit să-și găsească pentru ce s-a pregătit, mai ales că are probleme cu inima și nu poate lucra orice. Cum poți să dovedești că nu ți-ai găsit de muncă dacă nu ești crezut pe cuvânt? Cât timp se plătește șo-majul la absolvenții de facultate? Ea s-a lăsat păgubașă, dar eu sunt mai bătăioasă, nu renunț așa ușor! Până când pot cere șomaj absolvenții de facultate? – Gloria Manole.v v v
- Publicitate -
Stimată doamnă Manole, potrivit reglementărilor Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, se consideră că nu au reușit sau nu au putut să se încadreze în muncă acele persoane care fac dovada că, într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ori la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, atenție, care să fie acreditați în condițiile legii sau cărora legea le dă dreptul să nu se supună condiției de acreditare în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Cât privește absolventul unei instituții de învățământ care are dreptul la ajutorul de șomaj, acesta trebuie să fi obținut o diplomă sau un certificat de studii în învățământul gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.
Durata plății – șase luni
Indemnizația de șomaj pentru această categorie de persoane se plătește pentru o perioadă de șase luni și este în valoare de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare. Indemnizația poate fi cerută în cel mult 12 luni de la data absolvirii și se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învățământ absolvită.