De regulă, specialiștii apreciază că apar probleme doar atunci când transferăm comportamentul uman asupra câinelui și uităm că ei… vorbesc o altă limbă, ale cărei semnale trebuie să le învățăm, pentru a evita neînțelegerile. O atitudine inconsecventă în educație îi sugerează că nimeni nu are autoritatea supremă, deci el o poate prelua fără probleme. Dacă respectați câteva reguli, atunci viața cu noul membru de familie poate decurge fără probleme și, astfel, vă puteți scuti câinele de supărări și pedepse inutile!
- Publicitate -
1. Nu-i acordați atenție mereu când el o cere! Câinele se mângâie când stăpânul are inițiativa.
2. Nu lăsați câinele să vă muște în joacă! I se spune categoric "NU" și se întrerupe jocul.
3. Să vă jucați des cu câinele dumneavoastră, dar cu jucăriile lui și să câștigați întotdeauna, menținând jucăria!
4. Câinele trebuie să vă dea mereu întâietate la ieșirea pe ușă!
5. Nu treceți peste câine și nu-l înconjurați când vă stă în drum. Lăsați-l să se dea la o parte!
6. În timpul plimbărilor, schimbați de mai multe ori direcția de mers, fără atenționare!