Ingrediente: 300 g biscuiți simpli mărunțiți, 100 g unt, 750 g brânză proaspătă de vaci, 3 ouă,150 g zahăr pudră, 12 g gelatină, coaja rasă și confiată de la 4 portocale + zeama de la ele, 250 ml smântână de frișcă bătută.
- Publicitate -
Pentru decor: 4 linguri sirop de portocale și o linguriță de gelatină înmuiată în prealabil în apă rece.
Mod de preparare: Biscuiții mărunțiți se amestecă cu untul înmuiat și se modelează pe fundul unei tăvi. Brânza se amestecă cu coaja de portocală confiată și gălbenușurile puse pe rând. Gelatina se înmoaie în sucul de portocale, peste care se adaugă zahărul și se pune un pic la încălzit pe foc. Albușurile se bat spumă, iar când se întăresc se adaugă compoziția cu zahăr și gelatină și suc încălzite. Apoi se amestecă cu brânză și cu frișcă. Compoziția se toarnă peste blat în tavă și se nivelează cu paleta. Se decorează cu siropul de portocale în care s-a pus o lingură de gelatină și cu frișcă proaspăt bătută. Serviți cu un pahar de suc proaspăt de portocale, eventual roșii.