Ingrediente: 3 ouă, 280 g zahăr pudră + 4 linguri zahăr pudră, 400 g nucă, 4 linguri cacao, 200 g margarină pentru creme.
- Publicitate -
Mod de preparare: Bați albușurile spumă cu zahărul pudră, apoi încorporezi nuca prăjită și măcinată și cacaua. Întinzi compoziția pe o folie de plastic unsă cu margarină pentru creme și pudrată cu zahăr. Între timp faci crema: pui gălbenușurile la fiert în apă clocotită cu puțin oțet. Până fierb gălbenușurile, freci margarina pentru creme spumă cu cele patru linguri de zahăr pudră. Scoți gălbenușurile fierte, le lași să se răcească, apoi le dai pe răzătoarea mică și le amesteci cu margarina frecată bine cu zahărul, întinzi crema obținută peste foaia de nucă și rulezi cu atenție, fără să prinzi folia de plastic. Dai rulada la frigider pentru două-trei ore. Când s-a răcit suficient, o tai în bucăți potrivite.
Este delicioasă și rapid de pregătit, mai ales când ești în criză de timp, ideală pentru diverse ocazii.