Vineri, 05 Iunie 2026

Colțul constănțeanului supărat Primarul a scăpat porumbelul

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 712 2 min citire
Primarul Radu Mazăre a scăpat porumbelul, în sensul că și-a schimbat la 180 de grade viziunea privind eutanasierea câinilor comunitari: Decât niciodată, mai bine mai târziu!" – este de părere Andrei Marian, care a spus-o ori de câte ori a avut ocazia că orașul nostru nu scapă de povara maidanezilor decât dacă "cineva mare din primărie o să fie mușcat de vreun maidanez sau dacă cineva din familia lui o să aibă ghinionul să facă cunoștință cu vreun câine hămesit, așa cum am avut eu și soția mea. Dacă până acum nu mai putea de grija câinilor fără stăpân, dintr-o dată s-a trezit cât de periculoși pot fi".
Prin intervenția sa, cititorul nostru readuce în atenție o veche zicală românească, potrivit căreia, pentru a-l înțelege mai bine pe cel de lângă tine, ideal ar fi să te pui în locul lui. El crede că toate problemele acestui oraș ar fi rezolvate dacă… oficialii s-ar pune în locul celor care le reclamă. De exemplu, dacă ar fi nevoiți să parcurgă, zilnic, cu mașina, chiar și câțiva metri plini de gropi, cu siguranță că acestea ar dispărea "în doi timpi și trei mișcări. Putem să facem și acest experiment, dacă ne străduim".
Pentru cei care nu cunosc, spicuim din declarația făcută de primarul constănțean pe 24 noiembrie a.c., în legătură cu pro-blema eutanasierii maidanezilor: "Sunt pentru noua lege privind câinii comunitari și o să decidă lumea ce o să facem. O să facem sondaj, oamenii își vor spune opțiunea și pe site-ul primăriei, și telefonic. (...) Eu cred că trebuie omorâți câinii în condițiile în care mușcă oamenii. (...) Decât să mă muște pe mine și să mă îmbolnăvesc și să fac injecții în burtă în niște condiții groaznice, mai bine îl omor pe câine, că asta-i viața. Eu sunt mai puternic decât câinele. Că, dacă ar fi după el, m-ar mușca și m-ar mânca până la urmă. Câinele se gândește că mă doare când mă mușcă pe mine?".
Taguri
Articolul anterior Divorț cu pupături și strângeri de mână…
Articolul următor Cosmetica la domiciliu

Comentează știrea

Fritz
26 noiembrie 2011
SS Mazăre

Cred că pe tine te-a mușcat un maidanez turbat, altfel nu se explică comportamentul tău de bădăran cu o educație de ghetou. !!

Popescu
26 noiembrie 2011
dilema

Cum va explicati ca sunt muscati numai cei care nu iubesc aceste animale. Cainele simte mai bine decat omul cine ii este dusman. nu am fost muscat niciodata iar daca am inbtalnit un caine mai violent m-am lasat ghemuit si am incercat sa vorbesc cat mai calum . A venit, m-a mirosit si a plecat.Rugaminte : cei care aveti masculi de rasa nu-i mai duceti la femelele maidaneze .Din cauza aceasta s-au inmultit atat de mult.

A.
27 noiembrie 2011
Petitie

Petitie pentru impozitarea proprietarilor de caini la Constanta. Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite urmatorul link: http://www.petitieonline.ro/petitie/51688054

unu
29 noiembrie 2011
ramai ghemuit

baaaaa ghemuitu puli stai ma ghemuit ca o sa te si futa cainele ala:))in afara de a te musca ,dute dracu cand te ghemuiesti ii arati cainelui ca ii esti inferior halal respect de sine ai ..ma tu cred ca faci parte dint-ro haita popescule:))

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei