Referitor la programa școlară, elevii, dar și părinții, sunt de părere că imensa cantitate de materie ce trebuie asimilată într-un număr de ore (și el exagerat de mare), are ca efecte stresul celor implicați în procesul de învățământ, imposibilitatea acumulării cunoștințelor care să-i facă pe elevi competitivi, dar și universalizarea sistemului de meditații particulare.
- Publicitate -
B.D., din Năvodari, are un copil în clasa a XI-a la Liceul din Năvodari și nu și-a propus să se plângă, în mod special, de programa școlară extrem de stufoasă, în întregul ei. Prin acest semnal dorește să atragă atenția celor răspunzători și asupra altor două "teme": haosul care tronează învățământul românesc, în eternă căutare de drum și concluzia la care a ajuns, ca părinte "care am făcut ceva școală la viața mea: în prezent, nu se face școală bună și nimeni n-o să mă convingă că mulți dintre profesorii tineri se ridică la nivelul de competență al colegilor mai în vârstă, cu toate că ei dau note mult mai mari. Deși, la vârsta mea, ar trebui, mai degrabă, să țin cu tabăra tinerilor, sincer, nu am prea multe motive să fac acest lucru și o spun cu mult regret".
Practica școlară – o metodă demodată, "nedemocratică"?
Categoric, cititorul nostru nu și-a propus nici o clipă să ocolească subiectul programei școlare, care, din punctul său de vedere, "păcătuiește" nu doar prin încărcătura ei, cât prin inutilitatea elementelor care o fac inadmisibil de stufoasă și imposibil de reținut.
Dar, pentru asta, îi consideră vinovați pe cei de la MEC, personaje care, în toată perioada scursă de la Revoluție, îi tratează pe elevi, dar și pe părinți, mai ceva ca pe niște cobai buni la toate experiențele posibile și, mai ales, imposibile. "O să mă refer doar la materia de economie politică și vreau să-i întreb pe ministeriabilii români de ce nu se uită și în ograda școlilor americane, ca să vadă cum se aplică în practică cunoștințele sterile învățate pe de rost, care nu le folosesc? Să-i ducă pe la diverse firme, să facă practică și să se învețe cu munca, să vadă ce înseamnă costuri, furnizori, cum se fac banii. Numai așa vor avea respect, și pentru școală, și pentru muncă, și pentru bani!".
Internetul, bun la toate
"Mă deranjează extrem de mult nu doar faptul că dacă are de făcut un referat pe o temă dată, copilul meu îl scoate de pe internet, cât faptul că profesorii nu verifică aceste referate și nu-i sancționează dacă le copiază. Una este să te inspiri, și alta este să copiezi și să nu rămâi cu nimic din tema dată.
Mai știu că elevii din ziua de azi citesc foarte puține cărți și pentru că școala nu-i stimulează, prin metode specifice, să facă asta în mod obligatoriu".
Industria meditațiilor falimentează părinții!
Pentru o familie cu unul sau mai mulți copii în clasele terminale, pregătirea în particular poate afecta serios bugetul. B.D. crede că dacă elevii ar putea învăța tot ceea ce li se predă la clasă (pentru asta, însă, programa trebuie reevaluată din temelii), părinții nu ar mai avea nevoie ca alți dascăli (de data asta, plătiți cu cel puțin 35 lei ședința de meditație), să le raporteze progresele sau lipsurile copiilor lor.
Durerea părinților Gabriela A. (al cărei copil este elev în clasa a VIII-a la Școala generală din Eforie) sau Floriana X (mama unui elev de clasa a VII-a de la Școala generală nr. 24 Constanța) este nu doar pentru că banii "aruncați pe zecile de ore de meditații ne mănâncă un salariu sau chiar mai mult, dacă avem mai mulți copii, ci faptul că, din cauza încărcăturii enorme a programei, copiii nu pot asimila tot ce li se predă în particular. Ca să nu mai vorbim că mai este o lună până la tezele cu subiect unic, iar la școală n-au început încă pregătirile pentru asta. Sigur, copiii se bucură, dar nu realizează cu ce consecințe. Dacă programa nu ar fi așa de stufoasă, copiii ar putea învăța mai ușor și, probabil, în noile condiții, vor dispărea și meditațiile particulare, care ne omoară, pur și simplu".(Gabriela A, din Eforie).
"Eu nu-mi permit mai mult de două ore de meditații pe săptămână. Din păcate, efortul meu se duce pe apa sâmbetei, pentru că, în felul ăsta, copilul meu nu reușește să-și acopere toate golurile din școală. Trebuie făcut ceva cu programa asta, că așa nu se mai poate. De asemenea, mi se par dubioase și criteriile după care se optează pentru cumpărarea manualelor școlare de la o editură sau alta". (Floriana X, din Constanța).
Referitor la meditațiile particulare, cei care ne-au contactat sunt de părere că nu ar mai fi nevoie de ele dacă în școală s-ar evalua, nu cantitatea de informații, ci modul de folosire în practică a cunoștințelor acumulate. De fapt, asta este și performanța pe care o așteaptă părinții, dar și elevii, de la eventuala restructurare a actualei programe școlare.