Ingrediente: un pui potrivit, 6 cartofi mari, 250 ml suc de lămâie, unt pentru uns, piper și sare după gust.
- Publicitate -
Mod de preparare: Puiul se curăță bine și se taie în două pe coșul pieptului, fără să se despartă bucățile. Se curăță cartofii, se spală bine și se taie felii ca pentru cartofi prăjiți, dar mai groase. Într-un vas termorezistent uns bine cu unt se așază feliile de cartofi și se presară cu unt și sare. Deasupra cartofilor se pune puiul desfăcut și se toarnă sucul de lămâie. Se acoperă vasul și se bagă în cuptorul preîncălzit circa două ore, stropind din când în când cu sosul din tavă. Când puiul este gata, se scoate și se mai lasă cartofii 15 minute, să se rumenească frumos.