Joi, 04 Iunie 2026

Veterinarul pe recepție Rahitismul la câinii de companie

de Florica ZDRU Marţi, 30 Iulie 2013 661 1 min citire
Rahitismul la câinii de companie
Doamnă Simona Onofrei, după cum ne-a explicat medicul veterinar Gheorghiță Mureșanu, principala cauză care duce la instalarea rahitismului canin este carența de vitamina D. În aceste condiții, nu e de mirare că absorbția calciului în intestin este deficitară, iar consecințele sunt dintre cele mai nedorite. De asemenea, insuficienta depunere a calciului în oase duce la decalcifierea acestora. Medicul avertizează însă, că atâta vreme cât boala nu evoluează brusc, stăpânii animalelor de companie ar putea fi induși în eroare de comportarea patrupedelor și, în aceste condiții, nu cer părerea unui specialist.
Simptome. Din pricina durerilor care se produc la nivelul articulațiilor, animalul începe să se deplaseze din ce în ce mai greu și să nu țină pasul cu creșterea corespunzătoare vârstei. Apoi, este posibil ca la un moment dat să apară și îngroșări ale labelor, articulațiilor picioarelor, care se pot deforma în timp.
Necesitatea tratamentului. Dacă stăpânul nu sesizează problemele, iar animalul nu primește tratamentul necesar la timp, există riscul curbării coloanei sale vertebrale. De aceea, ideal ar fi să mergeți cu câinele la un veterinar, pentru a afla în timp util dacă este vorba despre rahitism ori altă boală. Nu de alta, dar rahitismul dă o serie de complicații, cu repercusiuni asupra tuturor organelor câinelui, care îi pot altera serios starea generală de sănătate. 
Taguri
Articolul anterior Tabără de retorică și oratorie pentru tineret, la 2 Mai
Articolul următor Zonele Casa de Cultură și Stadion, din Constanța, fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei