Joi, 04 Iunie 2026

Sancționarea salariatului

de Florica ZDRU Marţi, 12 Martie 2013 163 < 1 min citire
Sancționarea salariatului
"Are dreptul patronul să-ți taie din salariu fără să ți se spună dinainte ce regulă din contractul de muncă ai încălcat?" (Tiberiu Fruntelată).
Singura sancțiune care poate fi acordată salariatului fără o cercetare prealabilă este avertismentul scris. În afara acestui avertisment însă, nicio măsură de sancționare a angajatului nu poate fi luată înainte de a se parcurge așa-zisa procedură a cercetării disciplinare prealabile. Specialistul în probleme de muncă, Mihaela Crivea, precizează că pentru realizarea acestei cercetări, angajatul trebuie să fie convocat, și nu verbal, ci numai în scris. În plus, angajatul cercetat are dreptul să fie asistat de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Pe de altă parte, este dreptul angajatorului să aplice sancțiuni disciplinare salariaților ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Sunt considerate abateri disciplinare faptele prin care un salariat încalcă normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, contractul colectiv sau ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici.
Taguri
Articolul anterior "Mită" pentru gropari?
Articolul următor Tânăra care a reclamat că a fost violată de trei indivizi are probleme psihice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei