Toaletarea pomilor, numai cu aviz?

de Florica ZDRU Luni, 23 Iunie 2014 169
"Știu că nu e voie să tai un pom fără aprobare, astea sunt legile peste tot și mi se pare normal. Altfel, n-ar mai exista pomi în orașul ăsta! Dar și ca să tai două-trei crengi, după furtuna asta, e nevoie de aviz? Întreb, din cauză că am vrut să tai două crengi care arată periculos, dar un vecin m-a somat că sună la 112, dacă nu mă potolesc. Și m-am potolit, că nu-mi place scandalul. Dar crengile alea trebuie tăiate, până nu accidentează pe cineva. Unde să cer aviz?" – întreabă Iulia Dan.
v v v
Atât tăierea unui pom, cât și toaletarea acestuia nu se pot face în lipsa unei aprobări în acest sens. Astfel, potrivit reglementărilor în vigoare, în situațiile în care este nevoie numai de toaletarea arborilor, cererile se vor adresa Direcției de Gospodărie Comunală din cadrul primăriei. Totul, din cauză că așa ceva nu se poate face la întâmplare, atât toaletarea, cât și defrișarea aprobându-se numai dacă arborii, altfel considerați sănătoși, deranjează cu adevărat, prin crengile care lovesc geamurile sau există riscul ca rădăcinile să afecteze fundațiile, asfaltul, conductele etc.
Cine e răspunzător
De precizat că dacă se află pe domeniul public, de supravegherea și defrișarea arborilor se ocupă primăria locală. Dacă însă arborii se află pe domeniul privat, atunci obligația de supraveghere a stării arborilor revine proprietarilor.
Aviz de tăiere
Dacă pomul cu probleme se află pe domeniul public, pentru a obține un aviz de tăiere, se va depune o cerere la sediul Direcției de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Constanța, situată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 28, telefon 0241-488171.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei