Vineri, 05 Iunie 2026

Campanie umanitară Un tânăr de 19 ani își strigă disperarea

de Cuget Liber Vineri, 17 Ianuarie 2014 1190 2 min citire
Un tânăr de 19 ani își strigă disperarea
În urmă cu șapte luni, ghinionul l-a urmărit pe Marian Florin Beznea, în vârstă de 19 ani, absolvent al Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", promoția 2013. În ziua de 3 iulie a anului trecut, Marian intenționa să facă o baie în mare, cu prietenii. A sărit de pe stabilopozi, însă a dat cu capul de nisip, investigațiile medicale ulterioare dând un diagnostic crunt: măduva spinării secționată. Întrucât medicii din București și alți specialiști români care l-au investigat nu i-au dat nicio șansă, tânărul a fost trimis, din nou, la Constanța, unde se află și în prezent, internat la Secția de Terapie Intensivă, pentru că mușchii nu-i funcționează și este conectat la un aparat special, pentru a putea respira, starea lui fiind critică.
"Într-un final, cu ajutorul doamnei doctor Ionica Ciortan, am reușit să obținem un răspuns pozitiv de la o clinică din Turcia, unde dorim să-l trimitem cât mai repede, operația costând în jur de 20.000 de dolari. Însă nu avem puterea financiară de a achita toate costurile ei, deoarece, în urmă cu trei săptămâni, abia am putut să achităm, cu banii strânși, o parte din suma totală necesară pentru aparatul de ventilație meca-nică de care avea nevoie urgentă. Îmi cer iertare pentru îndrăzneală, dar sper să ne înțelegeți disperarea de mamă, dar și disperarea unui tânăr de numai 19 ani, care imploră o șansă la o viață normală. Vom rămâne veșnic recunoscători celor care vor dori să-mi ajute fiul să iasă din această situație" - a strigat disperată către redacția noastră, mama tânărului imobilizat.
v v v
Toți cei care au posibilitatea și doresc să-l ajute pe Marian pot dona orice sumă de bani, fie contactând-o pe mama lui, Florica Beznea, la numărul de telefon 0724.390.385, fie prin depuneri în următoarele conturi bancare:
LEI (RON): RO 71RZBR 0000 0600 1251 7838
EURO: RO 80 RZBR 0000 0600 1321 3942. 
Taguri
Articolul anterior Copilă de 13 ani, fugită de două zile de acasă
Articolul următor Diplomă de onoare pentru un cunoscut compozitor dobrogean

Comentează știrea

christian louboutin outlet online
28 februarie 2014
christian louboutin outlet online

christian louboutin shoes pumps Stiri Cetățenești : Un tânăr de 19 ani își strigă disperarea | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin outlet online http://crm.plazapm.com/images/christian-louboutin-replica.asp

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei