Medicul de gardă Vă dor articulațiile? Nu amânați vizita la medic!

de Florica ZDRU Joi, 11 Aprilie 2013 362
"E chestie de familie, avem probleme cu reumatismul. Eu una mă tratez cu unguent, mai fac vara nămol la Techirghiol, cât de cât scap de dureri. Însă internată într-un sanatoriu n-am fost niciodată. Sunt îngrijorată că și fiica mea, de 23 de ani, mă cam urmează. Lucrează și nu-și permite concediu medical. Ne poate ajuta medicul de gardă cu niște sfaturi? Cu mulțumiri, Maria."
v v v
Pornind de la premisa că de reumatism și dureri de cap suferă toată lumea, persoanele cu astfel de dureri merg, în general, la medic abia când le-a ajuns cuțitul la os. Total eronat, atrage atenția dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, care precizează că orice boală diagnosticată la timp dă bolnavului o șansă de vindecare și de revenire la activitatea obișnuită. Același lucru este valabil și pentru durerile reumatice. De exemplu, dacă se ajunge la poliartrită, lucrurile se agravează, căci vor fi afectate nu numai articulațiile, ci întregul organism, cu repercusiuni negative asupra calității vieții. Iar dovadă acestei realități stau nenumăratele cazuri de persoane pensionate medical la vârste destul de tinere.
Pericol de invaliditate!
Din păcate, cu cât articulațiile sunt mai afectate, cu atât lucrurile se agravează, jumătate dintre bolnavii de poliartrită ajungând la invaliditate, cu toate consecințele de rigoare. Pentru ca boala să nu avanseze, este nevoie de o diagnosticare timpurie, dar și de un tratament corect. Dincolo de tot felul de legende, un lucru este cert, durerile articulare la nivelul picioarelor, al mâinilor sunt un motiv suficient pentru ca persoana care le resimte să nu amâne vizita la medic. De altfel, recomandarea este valabilă pentru orice tip de durere accentuată. Totul, din cauză că toate studiile arată că orice semn de boală ignorat poate scădea semnificativ șansele de vindecare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei