Vaccinarea elevelor împotriva cancerului de col uterin ar putea fi reluată!

de Cuget Liber Vineri, 02 Noiembrie 2012 272
Ministerul Sănătății analizează posibilitatea reluării vaccinării împotriva cancerului de col uterin (HPV) la elevele cu vârste între 11 și 15 ani, dar numai la cererea expresă a părinților, a anunțat dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătății, informează realitatea.net. 
"Am putea relua vaccinarea împotriva cancerului de col la eleve în două condiții. Una - demarând o campanie de informare corespunzătoare, până la începutul anului școlar viitor. A doua - numai la solicitarea părinților. Părinții, dacă doresc, vor putea solicita vaccinarea", a spus Rafila, după întâlnirea pe care a avut-o la sediul MS cu producătorii de medicamenteSecretarul de stat a ținut să precizeze că, în campania de imunizare din 2008, vaccinarea a fost făcută doar parțial, respectiv la elevele de 11 ani. "Ceea ce s-a întâmplat în 2008 a fost o vaccinare parțială, întrucât a cuprins doar elevele de 11 ani. În această nouă campanie, noi propunem să fie vaccinate toate elevele între 11 și 15 ani. Ponderea elevelor vaccinate în 2008 a fost de 2,8% din numărul elevelor de 11 ani. În 2009, numărul acestora s-a triplat, dar nu a ajuns, în total, decât la 8% din populația acestei categorii de vârstă. Vorbim, de fapt, de mii de eleve vaccinate. Am vaccinat câteva mii și nu a fost niciun incident legat de imunizare. Nici la nivel mondial, unde au fost vaccinate milioane de fete, nu a fost semnalat niciun eveniment. Chiar dacă acea campanie nu a fost un succes, măcar a distrus mitul că această vaccinare ar face rău", a mai spus secretarul de stat.
Citește mai mult....
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei