"De câteva zile, am observat că perușul meu are pete de sânge în jurul ciocului. Nici starea lui nu prea îmi place, adică nu mai este vioi ca înainte, însă de mâncat mănâncă bine. Are nevoie de tratament sau nu?" – Paula Dima, din Constanța.
- Publicitate -
vvv
Gheorghiță Mureșanu, doctor veterinar (S.C. GEO ANIMAVET SRL, b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 33, Bl L19, sc. A, tel. 0241/62.98.98; 0341.415.777), este de părere că diagnosticul de certitudine în astfel de cazuri poate fi pus doar de un specialist, în urma unui examen medical. Așadar, ideal ar fi să mergeți la un medic veterinar care să examineze perușul cu probleme, pentru ca acesta să primească și tratamentul corespunzător afecțiunii de care suferă, întrucât ar putea fi o problemă serioasă.