Duminică, 07 Iunie 2026

Vi s-au încălcat drepturile? Apelați la EUROPE DIRECT!

de Florica ZDRU Luni, 27 August 2012 250 < 1 min citire
Pentru orice problemă cu privire la drepturile lor, cetățenii din spațiul comunitar au la dispoziție serviciul EUROPE DIRECT. Europenii pot apela gratuit din orice stat membru numărul 00 800 6 7 8 9 10 11, pentru a-și afla drepturile sau pur și simplu pentru a afla ce trebuie să facă atunci când acestea sunt încălcate.
Așadar, cetățenii comunitari dispun de mijloace jurisdicționale, dar și de metode pașnice pentru a-și apăra drepturile. Contrar așteptărilor, atunci când drepturilor europene le-au fost încălcate, cetățenii nu trebuie să se deplaseze până la sediul instituțiilor europene sau al Curții de justiție a Comunităților Europene.
Garanții juridicePe de alta parte, Uniunea Europeană conferă cetățenilor săi și garanții juridice. Astfel, fiecare cetățean al Uniunii Europene, aflat pe teritoriul unei țări terțe în care statul său nu are reprezentanți, beneficiază de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru, în aceleași condiții cu naționalii acelui stat.
Taguri
Articolul anterior Furtuna Isaac determină creșterea cursului petrolului în Asia, trei state americane în stare de alertă
Articolul următor Cutremur în Vrancea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei