Întrucât s-a constatat că ajută la pierderea excesului de kilograme în doar două săptămâni, fără consecințe nefaste asupra sănătății, un regim alimentar recomandat și hipertensivilor a ajuns să facă furori în America. Este posibil ca, în două săptămâni, să porți cu o mărime mai puțin, spun specialiștii americani. Condiția este să ții o dietă ușoară și sănătoasă până la Crăciun. Este vorba despre regimul DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension), adică dieta pentru reducerea tensiunii arteriale, recomandată de Asociația Americană a Inimii și de Institutul american al Inimii, Plămânilor și Sângelui. Acest regim are drept scop principal ținerea în frâu a tensiunii, reducerea nivelului de colesterol din organism și, implicit, prevenirea infarctului și accidentelor vasculare cerebrale. Un beneficiu "secundar" al acestui regim este, potrivit specialiștilor, scăderea dramatică în greutate. Spre deosebire de majoritatea dietelor în vogă în acest moment, regimul DASH menține și chiar îmbunătățește starea de sănătate a organismului.La început, abundență de proteine. Marla Heller, medicul nutriționist care a creat regimul DASH, spune că o primă condiție pentru a reuși să slăbim până la Sărbători este să nu ne concentrăm atât de mult atenția pe numărul de calorii aduse prin alimentație, ci pe tipul de alimente pe care le consumăm. Secretul este să alegem acele surse de proteine și de grăsimi sănătoase care să ne facă să ne simțim sătui mai mult timp, astfel încât să nu mai fim tentați să ciugulim pe parcursul zilei. Astfel se "resetează" metabolismul, spune Marla Heller.
- Publicitate -
Dieta cuprinde două faze, iar cea mai mare parte din kilogramele în plus se pierd în prima fază, care durează două săptămâni. În această etapă, regimul se aseamănă cu dieta Atkins, care presupune reducerea aportului de carbohidrați, adică de fructe și de cereale, și creșterea consumului de surse proteice, în special de carne macră. Mai exact, în primele două săptămâni, trebuie să eviți toate tipurile de fructe, porumbul, cartofii, orezul și alte alimente cu o concentrație ridicată de carbohidrați. Prin eliminarea acestora din alimentație, metabolismul nostru va fi mai eficient în arderea grăsimilor (în general, se ard mai ales carbohidrații pentru a produce energie). În ceea ce privește restul legumelor (cu un nivel redus de carbohidrați), nu există nicio limită.Ceea ce trebuie să mănânci sunt alimentele bogate în proteine, adică pește, carne macră, brânză degresată, nuci, alune, migdale, dar și fasole și linte, care conferă senzația de sațietate pentru mai mult timp, recomandă medicul Marla Heller. Ea spune că, deși regimul DASH nu este unul agresiv, el ne poate ajuta să scăpăm de aproximativ două kilograme în primele două săptămâni și până la 15 kilograme într-un interval de două luni.
Regimul DASH presupune o alimentație în care grăsimile provin doar din uleiurile vegetale, în special de măsline și de sâmburi de struguri, dar și din avocado. Acestea pot fi introduse în salatele de legume neamidonoase, recomandă specialiștii. În schimb, trebuie exclus untul, precum și uleiul de palmier, din cauza conținutului bogat în grăsimi saturate, care sunt periculoase pentru sănătate.
În faza a doua, accentual se pune pe mărimea porțiilor. În cea de-a doua etapă a regimului DASH nu mai există restricții decât în ceea ce privește alimentația fast-food, prăjelile și produsele industriale. Însă esențial pentru menținerea efectelor obținute în prima etapă este să reducem porțiile. Specialista Marla Heller spune că, după primele două săptămâni, ne va fi mai ușor să avem o dietă sănătoasă și să mâncăm mai puțin. De asemenea, este important ca în această fază să creștem nivelul săptămânal de exerciții fizice. Cât de mare trebuie să fie o porție? O friptură sau o porție de pește nu trebuie să fie mai mare de o palmă. O porție de fasole, de linte, de soia sau de nuci este de maximum un pumn din fiecare. O porție de brânză are maximum dimensiunea unei cutii de chibrituri. Cerealele integrale: maximum o felie de pâine integrală, o jumătate de prăjitură cu făină integrală, o jumătate de cană de orez brun. Suc de fructe: o jumătate de pahar.
Perseverența, cheia succesului. "Regimurile care conțin carbohidrați sub 40% din meniu duc la scăderi rapide în greutate. Dar degeaba slăbim trei kilograme în prima fază, dacă după două săptămâni reluăm aceleași obiceiuri de dinainte. Dacă nu ținem o dietă echilibrată pe termen lung, putem să punem înapoi chiar și cinci kilograme", atrage atenția medicul nutriționist Adrian Copcea, de la Clinica "Asteco", din Cluj-Napoca. Nutriționistul mai spune că regimurile care presupun un aport redus de carbohidrați conduc la o deviere a metabolismului energetic înspre grăsimi și proteine. În timp, rezultatul este suprimarea apetitului. "În final, aceste regimuri devin spontan diete sever hipocalorice. Astfel de regimuri pot fi făcute sub supraveghere medicală maximum un an. Dar, repet, este nevoie de un medic specialist care să supravegheze intervenția", subliniază medicul Adrian Copcea.
Cât de mare trebuie să fie o porție. O friptură sau o porție de pește nu trebuie să fie mai mare de o palmă. O porție de fasole, de linte, de soia sau de nuci este de maximum un pumn din fiecare. O porție de brânză are maximum dimensiunea unei cutii de chibrituri. Cerealele integrale: maximum o felie de pâine integrală, o jumătate de prăjitură cu făină integrală, o jumătate de cană de orez brun. Suc de fructe: o jumătate de pahar.