Mi-am adus aminte de vorbele spuse "cu drag" oamenilor, de un tânăr politician social democrat, și anume: "Nu că…să trăiți bine, ci…bine că mai trăiți". Acesta era un episod din seria poveștilor abracadabrant "spumoase" servite cu conștiinciozitate într-una dintre campanii. Caraghioslâcul este, însă, că acest așa zis politician se afla în fața unor oameni care, practic, își cerșeau decent dreptul la un trai mai bun și care manifestau acut nevoia de a crede într-o lume mai bună. Dacă vreți, era un fel de "Prinț (sau, mă rog, prințesă) și cerșetori", dar la scara unei nepăsări tradițional românești care, într-un fel sau altul, nu pare să mai deranjeze atât de mult.
- Publicitate -
Sau, dacă analizăm regia din alt unghi…un fel de "Suntem cu toții oameni, cu excepția faptului că unii sunt mai oameni decât ceilalți", cei de pe scenă și cei care privesc de acolo, de jos. Cred că în lunile care urmează o să avem din plin parte de etape electorale de genul acesta, "firești" în contextul banalizării oricăror nesimțiri de natură politică și al resorturilor frustrărilor și dezbaterilor cu parfum de mahala.
Și tot din seria "Miss Politica în travaliu" nu pot să nu menționez de circul amărât care tocmai începe să se prefigureze: criza sau desființarea CNSAS, în condițiile în care, haideți să nu ne facem că plouă, este totuși an electoral și, deci, prilej de șantaj și mușamalizări. Și nu-i vorba atât despre conflictele politice dintre Curtea Constituțională și membrii Colegiului, ci, dincolo de toate, de ideea unor torționari decorați pentru… or ști ei și al lor, oameni care au pierdut demult numărul cruzimilor și al prietenilor vânduți. S-ar putea ca ispravnicii securiști să iasă la rampă ca să scuipe peste ăia care fac eforturi să trăiască și, mai mult decât atât, să se perinde "seniorial" pe la televiziunile de familie sau cotidienele patronate de acei moguli care le sunt prieteni.
Și vor curge discursuri patriotarde, autocritici răsuflate, strângeri de mâini și împăcări interesate. Trist, e drept, dar cam fără număr, fără număr… Pe holurile Palatului Victoriei și pe la Cotroceni se vor auzi acordurile de acordeon din "Filantropica" și versurile care spun "Am muncit și nopți, dar am muncit și zile" din același film. Și, ah, îmi e atât de milă de ei! Pe bune, unde o să-și mai petreacă vacanțele, dacă nu în Innsbruck, la schi, pe cine o să mai tragă în țeapă în timpul fiecărui mandat și, mai ales, pe cine o să mai lase ei să moară de foame, în stradă sau în CAP-uri, că din casele naționalizate au fost demult evacuați, pe cine o să mai încurajeze, toți într-un glas, cum că au noroc că încă sunt în viață?
Și dacă tot avem de-a face cu nedemocraticele și imoralele mijloace de ascensiune politică, în etape caragialești, desigur, că doar nu era să ne fi făcut bine în atâția ani, o să ne bucurăm și de fantasmagoriile corespunzătoare provincialismului îmbufnat: se vor acuza cu toții, indiferent de doctrină, că problema desecretizării dosarelor ține de răzbunări politice, de comenzi venite de la conducere sau din opoziție. Ce bine că mai trăim, ce bine că mai avem timp s-o punem din nou de o trădare în stil pseudo mafiot, cu babalâci care aberează sadic pe seama anilor care au fost.
