Trăim într-o lume în care actele de violență câștigă "teren" de la o zi la alta. Astăzi, nu există buletin informativ în care să nu fie relatate știri legate de jafuri armate, violuri, furturi, tâlhării, fapte reale care se petrec la tot pasul. Mediatizarea unor astfel de evenimente ar trebui să ne determine să conștientizăm gravitatea lor și să ne facă să ne gândim de două ori atunci când, probabil, în momente de furie excesivă, recurgem la gesturi extreme. Din păcate, pentru mulți indivizi, dereglați psihic, știrile de acest gen, filmele cu violență, le oferă posibilitatea de a se "specializa" în comiterea unor astfel de acte.
- Publicitate -
Vineri dimineața, în jurul orei 10, în timp ce mă deplasam, pe jos, pe strada Traian, am fost victima unui incident violent. Mă aflam în dreptul liceului Traian, când, pe neașteptate, pe la spate, am fost atacată de un individ. Nu știu care erau intențiile agresorului meu, însă, în numai câteva secunde, m-am trezit cu fusta sfâșiată. Îngrozită de spaimă, am început să țip și să cer ajutor.
Din nefericire, prin zonă nu trecea niciun pieton, așa că, fără să mă gândesc, m-am îndreptat spre stradă cu intenția de a opri o mașină. Deși traficul era intens în zona respectivă, am avut încă un șoc. Nici una dintre mașinile care treceau nu a oprit, așa că agresorul meu care, inițial, o luase la fugă, s-a întors spre mine, îndemnându-mă să mă acopăr cu geaca lui (?!) Și mai speriată de ceea ce mi s-ar fi putut întâmpla, am preferat să mă așez efectiv în fața unei mașini. În cele din urmă, am reușit să opresc un taxi, care m-a dus până la locul în care aveam parcată mașina.
Nu știu și nici nu vreau să mă gândesc la intențiile individului care mă atacase și care, probabil, era un obsedat sexual, un bărbat bolnav mintal al cărui loc sunt convinsă că ar fi într-o clinică de specialitate. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că nimeni nu a intervenit. Mașinile treceau, fără ca măcar să încetinească. Nimeni nu avut curiozitatea de a vedea ce se întâmplă, nimeni nu s-a gândit să-mi ofere ajutor.
Am devenit insensibili, nu ne mai pasă de cel de lângă noi, dacă atunci când vedem că o persoană este bătută, tâlhărită sau poate la un pas de a fi violată nu intervenim. Nu ne mai pasă de nimic din ceea ce se petrece în jurul nostru, atâta timp cât pentru noi lucrurile merg bine. Unde este educația pe care am primit-o de la părinți, spiritul civic, unde ne este credința în Dumnezeu și dorința de a ne ajuta aproapele?!
Eu mă consider norocoasă pentru că am scăpat doar cu o sperietură zdravănă și cu fusta ruptă. Gândiți-vă însă că în locul meu, ar putea fi oricând soția, fiica, sora, mama sau iubita dumneavoastră. Că ar căuta cu disperare ajutorul unei persoane și că nimeni nu ar interveni să o salveze.
Cred că este foarte important să nu uităm să fim oameni, să sărim întotdeauna, fără să stăm pe gânduri, în ajutorul concetățenilor noștri. Și, mai ales, să nu uităm că putem fi chiar noi victimele unor astfel de incidente.
Trăim într-o lume în care actele de violență câștigă "teren" de la o zi la alta. Astăzi, nu există buletin informativ în care să nu fie relatate știri legate de jafuri armate, violuri, furturi, tâlhării, fapte reale care se petrec la tot pasul. Mediatizarea unor astfel de evenimente ar trebui să ne determine să conștientizăm gravitatea lor și să ne facă să ne gândim de două ori atunci când, probabil, în momente de furie excesivă, recurgem la gesturi extreme. Din păcate, pentru mulți indivizi, dereglați psihic, știrile de acest gen, filmele cu violență, le oferă posibilitatea de a se "specializa" în comiterea unor astfel de acte.
Vineri dimineața, în jurul orei 10, în timp ce mă deplasam, pe jos, pe strada Traian, am fost victima unui incident violent. Mă aflam în dreptul liceului Traian, când, pe neașteptate, pe la spate, am fost atacată de un individ. Nu știu care erau intențiile agresorului meu, însă, în numai câteva secunde, m-am trezit cu fusta sfâșiată. Îngrozită de spaimă, am început să țip și să cer ajutor.
Din nefericire, prin zonă nu trecea niciun pieton, așa că, fără să mă gândesc, m-am îndreptat spre stradă cu intenția de a opri o mașină. Deși traficul era intens în zona respectivă, am avut încă un șoc. Nici una dintre mașinile care treceau nu a oprit, așa că agresorul meu care, inițial, o luase la fugă, s-a întors spre mine, îndemnându-mă să mă acopăr cu geaca lui (?!) Și mai speriată de ceea ce mi s-ar fi putut întâmpla, am preferat să mă așez efectiv în fața unei mașini. În cele din urmă, am reușit să opresc un taxi, care m-a dus până la locul în care aveam parcată mașina.
Nu știu și nici nu vreau să mă gândesc la intențiile individului care mă atacase și care, probabil, era un obsedat sexual, un bărbat bolnav mintal al cărui loc sunt convinsă că ar fi într-o clinică de specialitate. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că nimeni nu a intervenit. Mașinile treceau, fără ca măcar să încetinească. Nimeni nu avut curiozitatea de a vedea ce se întâmplă, nimeni nu s-a gândit să-mi ofere ajutor.
Am devenit insensibili, nu ne mai pasă de cel de lângă noi, dacă atunci când vedem că o persoană este bătută, tâlhărită sau poate la un pas de a fi violată nu intervenim. Nu ne mai pasă de nimic din ceea ce se petrece în jurul nostru, atâta timp cât pentru noi lucrurile merg bine. Unde este educația pe care am primit-o de la părinți, spiritul civic, unde ne este credința în Dumnezeu și dorința de a ne ajuta aproapele?!
Eu mă consider norocoasă pentru că am scăpat doar cu o sperietură zdravănă și cu fusta ruptă. Gândiți-vă însă că în locul meu, ar putea fi oricând soția, fiica, sora, mama sau iubita dumneavoastră. Că ar căuta cu disperare ajutorul unei persoane și că nimeni nu ar interveni să o salveze.
Cred că este foarte important să nu uităm să fim oameni, să sărim întotdeauna, fără să stăm pe gânduri, în ajutorul concetățenilor noștri. Și, mai ales, să nu uităm că putem fi chiar noi victimele unor astfel de incidente.
