Cu Europa-n lesă

Acum o săptămână, când un amic mi-a spus că "noi, românii, am păcălit Europa când am intrat în UE", l-am privit cu suspiciune. Acum, după ce am petrecut patru zile la Strasbourg, în "inima democratică a Europei", așa cum definea Sarkozy orașul de pe Rin, înclin să îi dau dreptate amicului meu.

Cert e că, deși suntem departe de a ne integra în peisajul european, Strasbourgul, implicit europenii, au auzit de noi. Pornind de la același caz Mailat, mult prea mediatizat și exploatat până la paroxism, noi, românii, am mai reușit o performanță, și anume aceea de a împărți Parlamentul European în două.

Ca o reacție la decretul dat de Executivul de la Roma și care îi vizează fără menajamente pe imigranții români, Parlamentul European a decis, în plenul de săptămâna trecută, adoptarea unei rezoluții prin care să se facă publică poziția oficială a instituției europene vizavi de situația creată.

Deși scopul final al rezoluției era acela de a sancționa public decretul Guvernului Italian, cei 785 de europarlamentari nu s-au putut înțelege în ceea ce privește textul rezoluției. Nu-i greu de ghicit că s-au format două tabere, ceea ce a dus la depunerea a două rezoluții care ar fi trebuit să se supună dezbaterii în plen, joi. La fel de ușor de ghicit este și faptul că românii noștri au avut și ei un cuvânt de spus în crearea acestei situații la nivelul Parlamentului European. Democrații de o parte, membri ai grupului PPE și susținători ai propriei rezoluții, au fost acuzați de liberali și social-democrați că au părăsit dezbaterile referitoare la întocmirea unei rezoluții finale. PNL și PSD nu s-au lăsat nici ele înduplecate de argumentele popularilor europeni, motiv pentru care și-au susținut propria variantă de rezoluție.

De fapt, judecată la rece, situația nu ar fi fost nicicum una excepțională, ci doar expresia democrației. Dar, după atâta tevatură, care, sigur, a rămas doar la nivel declarativ și pur politicianist, un democrat, eurodeputatul Marian Jean Marinescu, a votat în favoarea rezoluției pe care a blamat-o până în ultimul moment, explicându-și, totuși, gestul printr-un comunicat de presă. Probabil că tot un gest pur democratic…

În fond, un gest deloc străin nouă, românilor. Ce dacă semnăm o rezoluție și susținem la vot o alta, ce dacă suntem membri ai unui partid care dă pui și cozonaci, că știm sigur că nu o să-i votăm reprezentanții la alegeri, și tot așa… Facem paradă de democrație, facem politică de dragul intereselor și ne călcăm oricând cuvântul, invocând principiile.

Cât despre situația amintită, îmi vine în minte un banc cu un nebun care se plimba pe holurile spitalului cu un fier de călcat pe post de câine. Și de fiecare dată când intenționa să îl externeze, medicul îl întreba "ce plimbi tu acolo", iar nebunul răspundea, invariabil, "un câine". După mai multe tentative eșuate de a scăpa din ospiciu, nebunul se hotărăște să îi spună medicului că are în lesă un… "fier de călcat". După ce își dobândește libertatea, la ieșirea pe poarta spitalului, nebunul strigă către fierul de călcat: "Hai, cuțu, cuțu, că i-am prostit și pe ăștia!"