Joi, 04 Iunie 2026

Joc murdar de interese cu diplome universitare

de Simona ANGHEL Luni, 13 Iulie 2009 534 2 min citire
Joc murdar de interese cu diplome universitare
Actualii studenți la Universitatea "Spiru Haret", respectiv cei care au absolvit și sunt în așteptarea diplomelor de licență, se consideră victimele unor conflicte murdare, care îi afectează direct, după ceva ani de "cotizare". A judeca ceea ce se întâmplă în acest moment cu învățământul particular, atâta timp cât învățământul universitar de stat este în drum spre privatizare, nu înclină deloc balanța justeții. Sunt atât de mulți cei care plătesc la stat mult mai mult decât le-ar solicita o facultate particulară, încât a-i înjura pe unii și a lăuda calitatea celorlalți n-are eșafodaj.
Și, cu toate acestea, lăcomia de a scoate licențiați pe bandă rulantă nu justifică faptul că s-a ajuns ca, la finalul unui an universitar, să fie solicitate Ministerului Educației aproape 60.000 de diplome. Probabil că se aștepta demult un… ceva care să "omologheze" o mutare de mat. Și la stat, și la particular se intră pe bază de dosar la prea multe specializări, și la stat, și la particular corpul de academicieni tratează cu același dezinteres sesiunile de examen, și la stat, și la particular se dă șpagă la examene și lista rămâne deschisă pentru a fi completată de dumneavoastră la rubrica "Comen-tarii". Diferența este că la stat șpaga este mai mare, pentru că, deh, și diploma este mai… impresionantă.
E foarte adevărat că o diplomă eliberată de o universitate de stat atârnă mai greu într-un CV și-n fața unui angajator pretențios, cu toate că în străinătate învăță-mântul particular nu este privit ca o afacere de mult prea mult timp. Cum, însă, mereu ce-i mult strică, școlarizarea a peste 300.000 de studenți de către USH, adică două treimi din totalul studenților României, va atrage după sine un foarte mare scandal. Asta dacă nu cumva ministra Ecaterina Andronescu va primi vreun ordin de "reevaluare" a situației, iar cei care astăzi se gudură că va pieri concurența neloială se vor resemna. A câta oară? Corupție este peste tot, numai că la universitățile particulare prea mulți se mai și laudă!!!
Taguri
Articolul anterior Patru tineri, amendați pentru că circulau, în miezul nopții, cu muzica din mașină dată la maximum
Articolul următor Trofeul Festivalului "Mamaia Copiilor" a plecat la Piatra Neamț

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei