Poate că cel mai frecvent eveniment pe care îl constat în sfera politicii românești este această risipire a ener-giilor așa zis democratice. Centrul de greutate al democrației nu cade, în sistemul autohton, nici pe fiecare individ în parte, așa cum probabil ar fi normal, nici pe mase. Astăzi, nu mai este valabilă nici celebra apreciere "Proști, dar mulți", dat fiind faptul că, proști sau nu, ei pot refuza, din motive care sunt, de cele mai multe ori, lesne de înțeles, să își exercite, printre altele, chiar dreptul la vot.
- Publicitate -
Despre tânăra generație de politicieni se spune că face și drege. Corect. Numai că acest lucru are loc nu în agora ideologică și doctrinară a pseudopoliticii românești, ci în paginile revistelor de mondenități, acolo unde blondele mai mult sau mai puțin intime cu Palatul Cotroceni își afișează cu o nonșalanță fără margini… emanciparea. În aparență, toate bune și frumoase. Numai că blondele, dar și brunetele apar, nu toate, e drept, și pe la emisiuni de televiziune unde susțin, "sută la sută", că femeilor din România, dar mai ales lor, li se sugerează extrem de des să urmeze cariera din zona cratiței și, în principiu, activități mai pe lângă curtea omului.
Câtă greață îmi provoacă discursurile astea ușoare în care palpită, chipurile, lacrimile vărsate pentru destinul femeilor. Mai ales că n-am văzut un gest, n-am auzit un cuvânt din partea femeilor politician în sensul acesta. Vorbim despre egalitatea între sexe și despre emanciparea feminină într-o societate în care majoritatea se pronunță încă pentru primordialitatea familiei, descurajând de multe ori inițiativele femeilor în plan public. Facem acest lucru în emisiuni cu audiență ridicată de dragul imaginii publice și mai puțin din reale convingeri identitare.
Faptul cel mai trist este, probabil, acela că, în societatea actuală, mișcarea maselor moderne se face doar la nivel conceptual. Spectacolul ascensiunii femeilor politician nu aduce cu el și o tentativă de asumare a schimbării mentalităților.
Asimetria dintre reprezentările sociale și publice ale sexelor este oarecum previzibilă într-o Românie încă patriarhală susținută, în egală măsură, și de femei, și de bărbați. Nu rochia cu spatele gol, nu decolteul și nici măcar așternutul în care se odihnesc ocazional doamnele politicii românești sunt aspectele pentru care urmașele de rând ale Evei ar putea fi fericite.
Emanciparea sexuală și revoluțiile din planul identităților se pierd undeva între negocieri ale partidelor, între paginile revistelor de modă, între concurențele stupide de imagine și, mai ales, între interesele personale, acelea care, în definitiv, sunt singurele care contează.
Se mai pune politicul în slujba valorilor? Cine știe? Poate doar atunci când, în absența ideii de reformă, nu are ce face. Și stă așa la spart de semințe, pe la emisiuni cu bile albe și negre, remarcabile de multe ori, mediocre sau nereușite atunci când invitate sunt acele prime doamne care vorbesc, sus și tare, despre cariera politică versus chemarea lumii de lângă bucătărie. Între timp, ele propun, inițiază, se zbat până cad leșinate numai și numai pentru drepturile femeilor. Aiurea!…
