Am din ce în ce mai multe îndoieli în legătură cu reușita programului lui Mazăre de construire de locuințe "ieftine" pentru tinerii constănțeni. Mai ales după ce am aflat că apartamentele nu vor fi chiar așa de ieftine după cum se lăuda edilul în campania electorală. Prins de emoțiile alegerilor, uitase să spună că prețurile prezentate erau simple estimări și nu conțineau nici TVA. Așa se face că în realitate prețurile finale "vor fi ceva mai mari", după cum a recunoscut și primarul. Adică apropiate de prețurile de pe piața liberă imobiliară, care este în plin picaj. Aproape 50.000 de euro pentru un apartament cu două camere. Iar după cum suntem obișnuiți, constructorii vor mai majora, foarte probabil, prețurile invocând cine știe ce motive. Ba că se scumpesc materialele de construcții, ba că scade sau crește prea mult euro, etc.
- Publicitate -
Astfel, nu știu cât de ieftin sau de mică li se pare edililor această sumă, însă mă îndoiesc că mulți tineri din Constanța vor avea banii necesari. Mai ales în contextul crizei de pe piața bancară.
De fapt, aici și vroiam să ajung. La contextul economic, la dobânzile de pe piața bancară, la criza din domeniul imobiliar.
Pentru a-și putea cumpăra o locuință de 50.000 de euro, un tânăr va trebui, cel mai probabil, să facă împrumut la bancă. Numai că doar un nebun s-ar încurca în perioada asta să se dea pe mâna bancherilor, care triplează cu de la ei putere dobânzile clienților peste noapte. Și chiar dacă ar fi dispuși să o facă, băncile nu mai acordă împrumuturi așa de ușor, ba din contră. Se vorbește tot mai mult despre sistarea de credite ipotecare pentru o perioadă în România. Așadar, băncile nu vor mai pune mare preț pe gajurile imobiliare în acordarea împrumuturilor.
În condițiile acestea, mai ales că analiștii anunță că situația se va menține cel puțin până în 2010, mă întreb câți constănțeni de rând își vor permite să cumpere locuințe "ieftine" de la Mazăre. Și atunci ce se va întâmpla cu apartamentele respective? Constructorii vor dori să-și scoată banii cât mai repede, Primăria a oferit terenurile gratis și a finanțat cu milioane de euro racordarea la utilități. Adică au fost băgate fonduri publice importante în proiect.
Teama mea cea mai mare este că aceste apartamente vor avea soarta locuințelor ANL, populate în proporții covârșitoare de fii de politicieni, procurori, judecători și alți afaceriști "defavorizați" ai tranziției, în general persoane cu bani gârlă. Dacă tânărul constănțean de rând nu-și va permite să dea 50.000 de euro pe apartament, cu siguranță că se vor găsi alții mai potenți. Sau, și mai rău, proiectul se va transforma într-o afacere imobiliară profitabilă pentru anumiți apropiați ai primarului.