Din cutia cu maimuțe se aud știrile de ultimă oră. Incredibil, dar adevărat! În lumea asta se mai întâmplă ceva pe lângă drama becaliană, salariul Elenei Băsescu, "vedetele" de la meteo, ambalate sumar și cu maxim 50 de cuvinte la purtător, pe lângă (știu, e greu de crezut, dar chiar așa se întâmplă!) Răduleasca și Dani, cu marea lor poveste de… ce-o fi aia. Există un plâns, o revoluție care de data asta nu e portocalie (normal, nu suntem în Ucraina și miniaturala păpușă Timoșenko ar fi, fără îndoială, rănită și ea pe străzile din Chișinău), un regim comunist, tâmpit și absurd, agonic și paradoxal.
- Publicitate -
Zilele astea m-am întristat mai mult decât de obicei privind și ascultând toate suferințele care îmi intră în casă din cutia de TV. Și m-am săturat să-mi tot aduc aminte, obsesiv, de desenele cu lupul și iepurașul, cu eternul "Nu zaieț, nu pagadi!". Am sentimentul că desenul ăsta "transnistrean" se reactivează în gândurile mele ori de câte ori aud sau citesc sau mi se face milă de o lume care-și dorește cu disperare să iasă din ea însăși. Și care, evident, nu poate.
Mi-e scârbă de Vladimir Voronin, silă de un ipocrit naționalism, dus până aproape de paroxism, mi-e nu știu cum de steagurile arse și îi compătimesc pe minorii arestați direct de pe paturile spitalelor și pe cetățenii moldoveni care fie nu mai au acces în propria țară, fie nu mai au voie să iasă din ea. Pentru că așa vrea el. Voronin, chipul unui totalitarism obosit, enervant și nedrept.
Una din cele mai sărace țări ale Europei pare să trăiască acum un fel de 1989 reloaded, în variantă moldovenească, în care oamenii speră că vor pune efectiv mâna pe libertate, orice ar însemna ea. Libertatea de a avea libertate, de a vota pe cine și cum vor ei, de a arunca în pubela istoriei un președinte care vede inamici acolo unde nu sunt (căci Vladi are senzația că România ar sta în spatele revoluției de peste Prut) și, în cele din urmă, de a trăi ca noi, într-o vomă democratică în care, cu un elan fără seamăn, ne batem joc unii de alții.
Da, dom’ne, comunismul e la doi pași de noi, în țara în care limba română nu există (limba oficială e cea "moldovenească"), în care accesul la internet este, așa cum mi-au povestit niște studente din Republica Moldova în urmă cu un an, restricționat, și în care direcția dominantă a politicii de stat este aceea de slugărnicie în fața Moscovei.
E dureros că am uitat faptul că am ieșit din același regim, că ne prefacem (și ne prefacem bine) că n-am trăit nicicând ca ei și că vărsăm în casele oamenilor toate mișto-urile marcă "analiști-politologi-sociologi-comentatori". Comentatori de cărți de bucate, cred… Altminteri îmi imaginez că am trata ceva mai serios o problemă care arde efectiv la câteva sute de metri și care ne amintește, izbitor, de propria noastră situație cu nu chiar atât de mulți ani în urmă. Puțină decență la TV nu strică, eu așa zic…
