O lobotomie culturală doriți?

Să ridice mâna cine nu s-a săturat de spectacole de un grobian fantastic, care impresionează prin grotesc și lipsă de substanță, de la care ieși dezgustat, întrebându-te "ce-a fost asta?". Și să iasă la tablă cei cu soluții pentru problema ieșirii din criza culturală care se răspândește ca o meduză flască și peste trupul transpirat al Constanței. Îmi vin în minte două spectacole, unul mai recent și unul mai de demult, ambele de tristă amintire: "D’ale Carnavalului", o scurgere fetidă pe care regizorul Dan Tudor a ținut s-o facă publică, montând-o la București și având tupeul să mai plece și în turneu cu ea, pentru ca dezastrul să capete o dimensiune națională, și celălalt, "Iubire confort II", care a profanat sala Teatrului de Stat prin luna februarie a acestui an, un "spectacol" care insultă conceptul de artă și pe care oamenii l-au urmărit fie din curiozitate, fie pentru că au vrut să-l vadă pe Gabriel Fătu ieșind din mocirla OTV și bălăcindu-se pe o scenă. Regizori care fac compromisuri (sau nu), în speranța că vor aduce publicul la teatru. De data aceasta, cel insultat este chiar publicul, subestimat și apoi învinuit pentru că arta se duce dracului din cauza standardelor sale joase. Nu cred că publicul impune standardele. Dar dacă se vrea pasarea responsabilității asupra publicului, de ce nu sunt întrebați plătitorii de bilete ce vor să vadă la teatru? În mod paradoxal, spectacolele BUNE, care se jucau cu succes la Constanța, au murit. Mă gândesc la "Pană de automobil", regizat de Sorin Militaru, "Terorism", în regia lui Felix Alexa, "Cabinierul" lui Alex Mihail sau "Inimi cicatrizate", montat de Radu Afrim. Spectacole cu care Teatrul de Stat se putea mândri, dar care nu se mai joacă, fie că unii dintre actori au plecat, fie că alții au fost dați afară. Am rămas cu trei spectacole, care se vor juca până la autodistrugere - "Să ne răzbunăm, iubito", "Strangers in the night" și "Scaiul", ceva "ușurel", de vară, pentru că oamenii oricum au probleme mai mari decât o poveste deprimantă de două ore la teatru. În condițiile în care teatrul constănțean are ACTORI adevărați, ținuți la naftalină sau puși să joace în comedii. NU! Lobotomia culturală nu e calea către o viață mai ușoară din punct de vedere mental. Logica de trei parale a conducătorilor instituțiilor culturale va avea consecințe teribile, iar tentaculele dezinteresului față de cultura REALĂ ne vor transforma în roboțeii lui Orwell, pentru care 2 plus 2 pot face 5. Deși comunismul a trecut, ca un vărsat de vânt în timpul căruia unii s-au scărpinat cam prea tare, oamenii sunt încă văzuți ca o masă compactă, căreia îi poți da orice, numai să tacă. Și, în Constanța, cel puțin, publicul a tăcut. Sper doar că nu iremediabil.